Tușa, după excluderea din PNL: Voi continua să activez ca parlamentar independent



Deputatul Diana Tușa a declarat, luni, într-o conferință de presă susținută la sediul IRL, după excluderea sa din PNL, că va continua să activeze în continuare ca parlamentar independent.
Tușa a precizat că acuzațiile care i-au fost aduse în ședința Delegației Permanente au fost legate de faptul că ar fi aderat la un alt partid și la o altă doctrină, dar și de faptul că a criticat miniștrii liberali.
„Am un sentiment de tristețe pentru ce s-a întâmplat în ședința Delegației Permanente, tristețe pentru că, deși paradoxal erau aceiași oameni ca acum 15 ani când m-am înscris în PNL, iar azi acești oameni aveau cu totul altă gândire. Exprim tristețe, regret pentru că am ajuns trăiesc ca un președinte al PNL să folosească cuvântul «igienizare» atunci când s-a referit la o procedură de vot. Știți cine se referea la igienizare în istorie”, a spus Tușa.
Tușa a spus că acuzația referitoare la apartenența la alt partid sau doctrină este „o minciună”, întrucât de 15 ani face parte din PNL, iar IRL este un ONG, nu un partid politic.
„Una dintre acuzații a fost că am avut curajul de a critica miniștrii liberali și le-am spus că acesta e rolul parlamentarului, de a trage de mână membrii Guvernului când greșesc, când miniștii liberali uită electoratul, uită politicile care i-au trimis acolo și își fac propria agendă”, a spus Tușa.
Ea a arătat că va continua să promoveze valorile în care crede, chiar dacă va activa în continuare ca parlamentar independent.
Tușa le-a mulțumit colegilor din PNL care au avut „curajul” să se ridice în Delegația Permanentă pentru a-i lua apărarea.
„Le mulțumesc celor care au votat împotriva excluderii pentru curajul avut. Acum asta e un gest de curaj în PNL”, a spus Tușa.
Delegația Permanentă a PNL a decis, luni, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și a deputatului Diana Tușa.
Propunerea de excludere a primarului Andrei Chiliman și a deputatului Diana Tușa, înaintată de BPN Delegației Permanente a PNL, a fost aprobată cu majoritate de voturi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL. Conform surselor citate, pentru excluderea lui Chiliman din PNL au votat 139 de membri ai Delegației Permanente, doar 8 votând împotrivă.