Turnul IFA, una dintre principalele atracții de la Iulius Mall Suceava



Turnul IFA va deveni una din principalele atracții de la Iulius Mall Suceava
Turnul IFA va deveni una din principalele atracții de la Iulius Mall Suceava

Unul dintre cele mai impresionante simboluri ale fostei industrii sucevene, turnul IFA, va fi transformat într-o adevărată emblemă a unuia dintre cele mai mari centre comerciale din țară, Iulius Mall Suceava.
Turnul IFA, cea mai înaltă construcție din Suceava, având peste 200 de metri în lungime, este singura clădire care a mai rămas din ansamblul fostei Întreprinderi de Fibre Artificiale Suceava, după ce un alt turn, cu o înălțime de 39 de metri, a fost dărâmat printr-o explozie controlată, anul trecut.
Acum, în jurul său se lucrează intens la realizarea clădirii viitorului Iulius Mall, a cărui structură de rezistență a fost deja finalizată, dar, în curând, turnul va fi supus la rândul său la o serie de operațiuni de „cosmetizare”.
Conform reprezentanților Iulius Mall, după eliminarea totală a surselor de rugină, “turnului IFA i se va aplica o amenajare arhitecturală deosebită, care îl va integra în cadrul proiectului”.
De altfel, o serie de lucrări au fost deja realizate la turn, fiind înlocuite structurile metalice care asigurau accesul pe nivele, vizibile fiind și cablurile electrice care urcă pe clădire.
Pe lângă faptul că Iulius Mall se va putea mândri că are cea mai înaltă clădire din Suceava, turnului i s-ar putea da și o utilitate practică, fie prin iluminarea sa și amplasarea unor reclame luminoase, care ar fi vizibile din tot orașul, mai ales pe timp de noapte, fie prin realizarea unora dintre ideile avansate până acum, de a amenaja în vârful acestuia un restaurant sau un observator astronomic.
Peste 6 milioane de vizitatori estimați
Inaugurarea Iulius Mall Suceava, cel de-al patrulea din rețeaua Iulius Grup, este programată pentru toamna acestui an, dar reprezentanții companiei s-au ferit să ofere o dată exactă.
“Stadiul actual al lucrărilor demonstrează clar intențiile noastre de a inaugura mall-ul în această toamnă. Lucrările de închidere a structurilor sunt finalizate și în acest moment se lucrează, în paralel, la partea de instalații și la cea de canalizare exterioară, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă lucrările la parcarea de 1.300 de locuri”, a declarat reprezentantul Iulius Mall, Angela Ciubotariu.
Cu o suprafață construită de 132.000 mp, dintre care 45.000 mp închiriabili, Iulius Mall Suceava va avea 150 de magazine ale unor branduri locale, naționale și internaționale.
În cadrul Iulius Mall Suceava va fi deschis un hypermarket Auchan (pe o suprafață de 10.500 mp) și un magazin de bricolaj – Bricostore Home Depot (care ocupă o suprafață de 9.500 mp). În plus, Iulius Mall va construi cel mai mare cinematograf din Suceava, Cinema City, cu 10 săli ultramoderne, precum și primul sport pub din Suceava – Sport Pub Penalty (247 mp).
Mall-ul va avea o zonă de foodcourt cu 12 restaurante, la momentul actual 80% din suprafața foodcourt-ului fiind închiriată unor operatori precum McDonald’s, Mado, Medieval Gurmand, Gingis Han, Casa Românească și Patata.
Iulius Mall Suceava va mai conține un patinoar artificial (1000 mp), un Casino (357 mp), un teren de fotbal, un spațiu de joacă pentru copii și fântâni arteziene muzicale, investiția totală fiind estimată la peste 60 de milioane de euro.
Spațiile comerciale din cadrul Iulius Mall Suceava sunt deja închiriate în proporție de 70%, iar conducerea companiei Iulius Grup estimează pentru această locație un trafic anual de 6 milioane vizitatori și vânzări anuale de 7 milioane euro, mall-ul fiind conceput ca un proiect regional, care nu se adresează doar comunității din municipiul reședință de județ, ci și locuitorilor din județele limitrofe.



Recomandări

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor
Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor