Municipiul Suceava va găzdui unul din turneele semifinale la fotbal rezervate tinerilor fotbaliști născuți în anul 1994 și mai mici. La competiția care se va desfășura în perioada 21-24 iunie pe stadionul Areni, vor participa patru campioane județene din zona Moldovei, respectiv Noua Generație Iași, Ceahlăul Piatra Neamț, CSS Botoșani și Sporting Suceava. Echipa care va câștiga turneul de la Suceava se va califica automat pentru faza finală a competiției, acolo unde vor ajunge cele mai bune 10 formații din România la această categorie de vârstă. „Doresc să mulțumesc Primăriei Suceava pentru că ne-a sprijinit în găzduirea acestei competiții. Ținând cont că evoluăm pe teren propriu, cred că șansele noastre de câștiga turneul semifinal sunt acum mult mai mari. Sper să vină lume multă să ne încurajeze, mai ales că întrecerea se desfășoară în perioada în care sucevenii sărbătoresc zilele orașului”, a declarat organizatorul turneului de la Suceava, Ciprian Anton.
Fotbal
Turneul zonal rezervat juniorilor C se joacă la Suceava






