La începutul acestei săptămâni, Comisia de Competiții a Federației Române de Handbal a stabilit ca turneul final al Campionatului Național de Juniori III să se desfășoare la Suceava. Astfel, tinerii handbaliști pregătiți la LPS Suceava de Bogdan Macovei și Iulian Dugan vor avea ocazia să lupte pentru o medalie națională săptămâna viitoare, în perioada 27 mai – 1 iunie, chiar în fața propriilor părinți, colegi și profesori. Sucevenii vor evolua în seria I, acolo unde vor avea trei meciuri. În deschiderea turneului, pe 27 mai, vor întâlni de la orele 15.00 formația HC Madison Travel Sfântu Gheorghe, urmând ca în următoarea zi, miercuri, să joace în compania celor de la LPS Vaslui, de la orele 16.30, iar joi, de la orele 16.30, cu LPS Banatul Timișoara. „Pentru noi, acest turneu ce îl vom disputa acasă are și părți bune, dar și mai puțin bune. În primul rând pentru că nu ai copiii sub observație, așa cum se întâmplă în deplasare și în al doilea rând sper să scape de tracul pe care l-am observat și în grupele de calificare și care este provocat de prezența în sală a părinților sau colegilor. Avem un lot bun și de aceea ne-am propus un loc în primele patru și, de ce nu, dacă se poate o medalie”, a declarat antrenorul Bogdan Macovei.




