Ediția de anul acesta a turneului de fotbal „Patru regiuni pentru Europa” se va desfășura în Ucraina, la Cernăuți, județul Suceava urmând să participe cu o echipă de juniori. Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de ieri, alocarea sumei de 9.900 de lei pentru deplasarea în Ucraina a delegației sucevene, din care vor face parte 16 sportivi, șase tehnicieni, precum și șapte reprezentanți ai administrației județene.
De precizat că la acest turneu de fotbal, ajuns la a șaptea ediție, vor participa echipe de juniori din Suceava, Cernăuți, din regiunea Schwaben din Germania și din Departamentul Mayenne din Franța.
Din echipa de fotbal care va reprezenta județul Suceava vor face parte fotbaliști de la mai multe cluburi de profil din județ, respectiv Clubul Cetatea Suceava, CSS Rădăuți, CSS Fălticeni și Liceul cu Program Sportiv Suceava. Competiția se va desfășura în perioada 3 – 8 august 2009.





