Se caută talente

Turneu de identificare a valorilor în arta teatrală

În perioada 1 septembrie – 20 octombrie, Asociația Promotorii Bucovinei, în parteneriat cu Fundația Ana, organizează un turneu de identificare a valorilor în arta teatrală, în localitățile Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Siret, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei.
În cadrul turneului, sute de tineri din județ, care doresc să se exprime în domeniul teatral, vor fi selectați pentru a participa la ateliere de pregătire și perfecționare în vederea prezenței în cadrul Festivalului de Teatru „Bucovina”, dar și în cadrul altor festivaluri de gen din țară și străinătate.
„Tinerii suceveni vor fi vizionați, și, apoi, selectați pentru festival, de o comisie, formată din reprezentanți ai Direcției Județene pentru Tineret, mass-media și membrii organizatori ai Festivalului de Teatru „Bucovina”. Acțiunea este finanțată de Direcția pentru Tineret Județeană Suceava, prin Ministerul Tineretului și Sportului”, ne-a spus Elena Brădățan, de la Asociația Promotorii Bucovinei.

Recomandări

Nume mari ale folkului românesc, pe scena Târgului Național de Muzică Folk „Vasile Mardare”, ediția a X-a, la Gura Humorului

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava