Un gășcărism specific românesc, prelungit prin veacurile mute, cele de dinainte de Descălecat, face să primeze, și astăzi, interesele de turmă, în dauna intereselor naționale. De altfel, spațiul național nici nu mai înseamnă un areal de afirmare, ci unul de exploatare a mulțimii, care nici că izbutește să devină popor și, cu atât mai puțin, națiune.
Vreme de aproape un mileniu, dacă nu cumva și mai mult, românii au stăpânit obștește anumite văi ale apelor, de la obcină la obcină, deci de pe culmea unui deal megieș apei până pe culmea celuilalt deal, liderul lor numindu-se „vlad”, adică stăpânitor de pământuri, sau „voievod”, adică stăpân al apei. Fiecare obște râurelnică era, în cel mai bun caz, dezinteresată de problemele celeilalte obști, de după culme, de pe valea celeilalte ape, iar egoismul acesta primitiv, ciudat și stupid s-a tot menținut de-a lungul veacurilor, ajungând să atingă absurdul în zilele noastre. Practic, România nici nu există, mulțimea de turme egoiste și înrăite (partide politice, sindicate, comunități profesionale, galerii de fotbal etc.), mereu îmbrâncindu-se, devastând spațiul armonios în care supraviețuiesc și pe care îl percep mai curând ca pe-o temniță, decât ca pe-un templu (esența spirituală a patriei).
De-a lungul ultimului secol și jumătate, mulți au fost cei care au tot sperat, cu fapta, ba chiar și cu sacrificiul, în transformarea puzderiei de turme din areal într-o națiune. Din nefericire, și faptele, și sacrificiile au fost inutile. Turmele au rămas, interesele de gașcă sunt din ce în ce mai agresive. Spiritul turmei face ravagii, iar noi numim, impropriu, această veșnică decădere printr-un termen ambiguu, printr-o nonpropoziție, cum ar zice logicienii, criză. S-a tot vorbit de o criză morală, până s-a ajuns la o criză materială, care ne omoară de vii, dar fără să se priceapă că toate aceste consecințe (criza morală și criza materială) sunt ale unei crize culturale.
Pamfil Șeicaru susținea că marea problemă a românilor o reprezintă „prostul satului”, individul desemnat ca atare de către obște doar din nevoia tuturora de a se considera deștepți prin comparație cu reperul minimal. Înțeleptul satului, în ciuda aparenței (bătrânețea nu înseamnă, întotdeauna, și înțelepciune, iar „sfatul bătrânilor” de odinioară nu însemna și „sfatul înțelepților”), nu a existat și nu există la români, iar dacă există, el este călcat în picioare, umilit inutil, taman cum se întâmplă, ilustrator, în cazul recentei ordonanței de impozitare a drepturilor de autor, statutul de autor, deci de creator, fiind demolat de două ostilități, cea a indivizilor care vor să fenteze fiscalitatea, dar și de cea a guvernanților, care ignoră definirea și identificarea creatorilor pentru a separa apele de uscat, cum se zice în mulțimea care nu a mai devenit popor. Și, astfel, turmaticii dintre cele două repere de ei stabilite, „prostul satului” și înțeleptul real, pot deturna, în beneficiul propriu, calitatea iluzorie de „sfat al bătrânilor”, Băsescu, Boc, Ponta, Antonescu, Vadim, Diaconescu substituindu-se, de pildă, acelui Hașdeu al vremii noastre, care se numește Romulus Vulpescu și tuturor celor aidoma lui.
S-a tot spus și se tot spune despre mine că sunt un om imposibil, doar pentru faptul că îl prefer pe Radu Bercea primarului Ursaciuc, pe Vasile Pînzariu primarului Lungu, pe Eugen Dimitriu primarului Tofan, pe George Ungureanu primarului Șerban, pe Ion Beldeanu sau pe Mihai Pânzaru-PIM liderilor de județ Flutur sau Mîrza, deși eu identific în aceste simboluri și economiști, și medici, și profesori, și ingineri, și muncitori, și țărani de excepție, care își irosesc puterile benefice sub dictatura turmaticilor care ne conduc. În realitate, nu eu, ci Flutur, Mîrza, Lungu, Ursaciuc, Șerban, Tofan și toți ceilalți sunt oameni imposibili, ei, toți cei care blochează accesul spre o normalitate care ține de ordinea naturală a lucrurilor și care huzuresc, împreună cu turmele lor de impostori, pe seama ținerii mulțimilor în captivitate, astfel încât să nu mai ajungă vreodată națiune.
Tocmai de asta ni s-au redus nouă lefurile la aproape jumătate, tocmai de asta vrea edilitatea suceveană să ne supună, ilegal, la plata unei energii pe care n-am contractat-o și nu o folosim, tocmai de asta manelistul folcloric Coșneguță a fost uns, cu medie mare, far călăuzitor al inculturii sucevene, tocmai de asta personalitatea simbolică a orașului Gura Humorului, Radu Bercea, a fost îmbrâncit din festivalului umorului, pentru că turma și spiritul ei triumfă.
