S.O.S.

Turla Sanctuarului Marian de la Cacica, în pericol



Turla Sanctuarului Marian de la Cacica este în pericol
Turla Sanctuarului Marian de la Cacica este în pericol

Preotul paroh al Sanctuarului Marian de la Cacica, Anton Mărăndescu, a avertizat, ieri, după slujba de celebrare a Adormirii Maicii Domnului, că „din turla bisericii cad pietre” încă de anul trecut, construcția fiind afectată de nenumăratele cicluri îngheț-dezgheț care au trecut peste ea. Preotul a afirmat că până acum a adus la fața locului cinci arhitecți, care, după ce au examinat turla, „au ridicat din umeri”, nereușind să identifice o cale de salvare a acesteia.
„Se pare că este o situație mai dificilă, care cere o atenție deosebită la renovarea turlei. Dar am convingerea că aceasta nu poate depăși inteligența umană și că o să găsim totuși oameni specializați ca să o putem renova”, a mai spus preotul Mărăndescu.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Cacica a fost zidită în perioada 1903-1904, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, după un proiect din Polonia. A fost sfințită la 16 octombrie 1904 și renovată în perioada 1992-2012.
La 1 august 1996 a fost declarată sanctuar diecezan și un an mai târziu, la 15 august 1997, sanctuar național. În anul 2000 papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de „basilica minor”.
Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune și meditație, în care se află icoana Fecioarei Maria, copie a icoanei „Madona Neagră” de la Częstochowa (Polonia), adusă la Cacica în anul 1809.



Recomandări

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare
Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare