Leacuri din natură

Turița mare ajută vindecarea ficatului



Turița mare ajută vindecarea ficatului
Turița mare ajută vindecarea ficatului

I se mai spune turicioară, scai mărunt sau leușteanul muntelui. Are tulpina roșiatică, rigidă (atinge aproape 1 m), neramificată, acoperită cu peri moi, la fel ca și frunzele mari, alcătuite din frunzișoare mai mici crescute pe margini.
Florile mici, de culoare galbenă, apar din iulie până în septembrie, formând un ciorchine alungit, ca un spic, de-a lungul tulpinii. Aceasta este turița mare (Agrimonia eupatoria), de la care, în scop terapeutic, se folosesc doar părțile aeriene, în special frunzele și inflorescențele culese în timpul înfloririi.
Turița mare are miros slab, gust amărui, astringent. Are proprietăți astringente datorită taninurilor și stimulente ale apetitului și secrețiilor gastrointestinale datorită substanțelor amare. Este indicată în afecțiuni cronice stomacale și ca eupeptic amar. Conținutul ridicat de tanin asigură și o bună acțiune antidiareică. Are însușirea de a reduce inflamațiile mucoaselor.
Principiile active ale plantei sunt, în special, coleretice și colagoge, stimulând eliminarea bilei în intestin și favorizând secreția bilei de către celulele hepatice. Ceaiul din turiță mare stimulează contracția vezicii biliare, descompune calculii biliari și reface celulele hepatice distruse de ciroză. Este recomandat pentru vindecarea litiazei biliare, decongestionarea ficatului și a vezicii biliare și tratarea cirozei hepatice. În afecțiunile hepatice, turița mare este mai blândă ca acțiune decât rostopasca, drenând ficatul și ajutând la regenerarea sa. Se recomandă un amestec de 100 g turiță mare, 100 g drăgaică și 100 g vinariță. Se prepară sub formă de infuzie, câte o linguriță de amestec la cană și se bea zilnic, dimineața, pe stomacul gol, câte o cană, iar în restul zilei se beau încă 2 căni.
Planta este folosită în tratamentul colecistopatiilor cronice și congestiilor hepatice, în hipoaciditate gastrică, enterite catarale, în calculoze renale și biliare, diateză urică, în reumatism cronic muscular și articular, gută, alergii, lipsa poftei de mâncare, gingivite, stomatite, inflamații ale cavițătii bucale și ale faringelui, ulcer varicos, tumori, răni, contuzii, boli de piele, mușcături de șarpe sau insecte. Este un bun regenerator vascular datorită conținutului său în catechine și are rezultate în tratamentul ulcerelor varicoase. Extractul alcoolic are proprietăți antivirale.
În inflamția și ulcerul cavității bucale, se face gargară (de 5-6 ori/zi) cu decoct din 100 g plantă la un litru de apă; se fierbe până când scade la 1/3 din cantitatea inițială. Pentru uz intern în astfel de cazuri, se face infuzie din 10-30 g plantă la un litru de apă, din care se beau 3-4 căni/zi.
Medicina populară recomandă această plantă ca un foarte bun remediu în tratarea tuberculozei pulmonare. Există mărturii că o cană cu ceai din turiță mare, băută de 3 ori pe zi, vindecă emfizemul pulmonar.
Consumul ceaiului de turiță mare este contraindicat celor care suferă de ulcer gastric.
Forme de utilizare
Ceai (infuzie): o linguriță de plantă, uscată și măcinată, se pune la o cană cu apă clocotită, se lasă un minut, se strecoară și se beau, zilnic, câte 2-3 căni de ceai.
Băi de plante: 3 pumni de turiță mare se pun într-un vas de 4 l cu apă clocotită, se lasă câteva minute, se strecoară și se adaugă în apa pentru baie. Durata băii este de 15-20 de minute. După baie, corpul nu se usucă, se îmbracă un halat gros pentru baie și se trece la pat pentru a transpira abundent.
Alifie: într-un vas emailat se pun 150 g untură curată de porc, se dă la foc, iar când s-a încins se presară 2 pumni de turiță mare. Se lasă până ce se face spumă și se amestecă bine cu o lingură de lemn. Se retrage de pe foc și se lasă până a doua zi, când, se încălzește din nou, până ce amestecul devine fluid. Se strecoară prin tifon și alifia obținută se păstrează în cutiuțe închise. Se recomandă în varice și ulcerațiile gambei, fiind de un real folos în tratarea rănilor care se vindecă greu.
Sursa: www.evenimentul.ro



Recomandări