Statistică

Turiștii străini încep să ocolească județul Suceava

– Numărul lor a scăzut în iulie a.c. cu 3,1% față de luna iulie a anului trecut
Turiștii străini par să nu mai fie așa interesați de județul Suceava. O situație întocmită de către Direcția Județeană de Statistică arată că în luna iulie a acestui an numărul turiștilor străini a fost mai mic cu 3,1% comparativ cu luna iulie a anului trecut. Situația nu prezintă și motivele scăderii numărului de vizitatori străini, însă se poate bănui că principala cauză o reprezintă starea proastă a infrastructurii rutiere, în special a drumului Suceava- Vatra Dornei. Turiștii străini provin din: Germania 12,0%, Franța 11,5%, Italia 10,7%, Polonia 9,3%, Republica Cehă 8,1%, Olanda 6,8%, Spania 6,3%, S.U.A. 5,7%, Israel 4,6% și Ungaria 4,1%. Dacă numărul turiștilor străini este în scădere, cel al turiștilor români cunoaște o creștere semnificativă. Astfel, în luna iulie 2006 numărul turiștilor români care au călcat Bucovina a înregistrat o creștere cu 40,6% față de iulie 2005. În structurile de primire turistică care au funcționat în județul Suceava în luna lui cuptor au fost cazați 27.534 turiști. Majoritatea turiștilor au preferat hotelurile, asta însemnând 57,7% din total, 13,8% au preferat pensiunile turistice urbane, 11,6% pensiunile turistice rurale, 6,7% vilele turistice și 10,2% celelalte tipuri de structuri de primire turistică (hoteluri pentru tineret, moteluri, cabane turistice, campinguri, bungalouri ). Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune a fost în iulie a.c. de 30,4% pe total structuri de primire turistică, față de 26,7% în iulie 2005. Pensiunile turistice rurale cu categoria de clasificare de 1 stea au înregistrat cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare, 50,5%. Pe zone turistice, cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare s-a înregistrat la structurile turistice din zona stațiunii balneare Vatra Dornei, acesta fiind de 43,0% pe total structuri. Durata medie de ședere la nivelul județului Suceava a fost în luna iulie 2006 de 2,3 zile pe total structuri de primire turistică. Cea mai mare durată medie a șederii s-a înregistrat în zona stațiunii balneare Vatra Dornei și a fost de 5 zile. Durata medie a șederii a fost în luna iulie 2006 de 2,5 zile pentru turiștii români și 1,7 zile pentru turiștii străini.

Recomandări

Peste jumătate din populația județului Suceava trăiește în mediul rural. Salariul mediu brut este de 6.817 lei

Guvernul alocă județului Suceava mai puțin de jumătate din banii de care are nevoie pentru refacerea Broșteniului după inundații

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”