Turiștii care vor vizita Parcul Natural Bucegi vor trebui să achite ”un tarif de vizitare” de 5 lei pe sezon, a anunțat conducerea parcului, banii urmând să fie folosiți în diverse scopuri, de la igienizare la amenajarea potecilor și acțiuni de informare, transmite corespondentul MEDIAFAX.Turiștii care vor intra în Parcul Natural Bucegi vor plăti ”un tarif de vizitare” de 5 lei pe sezon, inițiativa aparținând conducerii parcului, care spune că există o lege care permite introducerea unui astfel de tarif.”Următoarea activitate pe care ne propunem să o rezolvăm este aceea de a stabili un sistem de colectare a tarifului de vizitare a Parcului Natural Bucegi. Acest tarif de vizitare există, el este stabilit conform Legii ariilor protejate, dar având în vedere că Bucegiul este una dintre cele mai accesibile arii protejate, acest tarif de vizitare este foarte greu de colectat”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu.El a precizat că este vorba despre o ”sumă modică”, de 5 lei pe sezon, și va fi plătită o dată pentru sezonul de vară și o dată pentru sezonul de iarnă, banii urmând să fie folosiți pentru igienizarea muntelui, colectarea și evacuarea gunoiului, întreținerea traseelor, întreținerea centrului de vizitare și pentru ”acțiuni de conștientizare publică”.





