Condiții meteo dificile

Turiștii care doresc să meargă pe munți, avertizați că vor avea parte de vânt și ninsori



Turiștii care doresc să meargă pe munți, avertizați că vor avea parte de vânt și ninsori
Turiștii care doresc să meargă pe munți, avertizați că vor avea parte de vânt și ninsori

Salvamontiștii suceveni le recomandă turiștilor care doresc să urce pe munți în acest sfârșit de săptămână să dea dovadă de maximă prudență, iar dacă vor pleca în drumeție să aibă echipament corespunzător.
Momentan, în munții din județul Suceava stratul de zăpadă este de 15-25 cm, dar prognoza meteo arată că va mai ninge, iar în plus sunt așteptate și rafale de vânt destul de puternice, ceea ce poate scădea vizibilitatea foarte mult.
Pentru turiștii care vor pleca pe munți se recomandă să aibă ghete de iarnă, mănuși, haine de vânt, supra pantaloni, căciulă, ochelari dacă viscolește, cagule, parazăpezi și tot ceea ce le poate fi de ajutor în condiții de iarnă aspră.
Salvamontiștii au o serie de recomandări și pentru traseele pentru care pot opta turiștii. „Traseele de creastă, cele cu dificultate medie sau dificilă să fie practicate doar de turiștii cu experiență în drumețiile montane, și numai dacă starea vremii o permite (dacă este vizibilitate), sau dacă au fost pe traseul respectiv pe timp de vară. Pentru cei care sunt la început, se recomandă doar traseele ușoare, care duc direct la cabanele montane, cu evitarea zonelor expuse sau dificile. Problemele apar în zonele de trecere de la pragul forestier la cel alpin, unde acumulările de zăpadă sunt mari datorită vântului, iar unde este jneapăn, cum este cazul în Giumalău, pe traseul ce leagă masivul Rarău de vârful Giumalău, dacă mai ninge, este imposibil de trecut porțiunea de jneapăn fără schiuri de tură sau rachete de zăpadă”, a arătat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Ce recomandă salvamontiștii
Pentru a nu întâmpina probleme în drumețiile pe care și le-au propus, turiștii sunt rugați să se informeze asupra unor elemente esențiale. În rimul rând trebuie adunate date despre traseul turistic ce urmează a fi abordat, plecarea pe traseu cât mai de dimineață pentru a se putea ajunge la destinație pe timp de zi. De asemnea, turiștii sunt rugați să anunțe serviciile salvamont despre traseul abordat, în cazul grupurilor mari, sau a celor care sunt începători în drumeții montane, dar și să nu consume băuturi alcoolice pe perioada drumeției. Salvamontiștii îi roagă pe turiști să nu deterioreze tablele indicatoare și stâlpii de marcaj. Pentru masivele Călimani și Suhard este necesar echipament de bivuac.
În masivul Călimani nu se recomandă traseul marcat cu cerc roșu, între Poiana Izvoarele și Șaua Negoiu, traseu care este pe curba de nivel, printre jnepeni, unde este aproape imposibil de trecut, iar dacă mai ninge, este pericol de avalanșă. Pentru acest traseu este necesară dotarea cu pioleți, colțari, rachete de zăpadă sau schi de tură.
Pentru cei care doresc să urce cu mașina se recomandă că mijlocul de transport să fie echipat cu cauciucuri de iarnă sau lanțuri, deoarece există porțiuni cu zăpadă sau gheață.
În masivul Rarău traseul Izvorul Alb – cabana Rarău este deschis până la Sihastria Rarău, în timp ce traseul Pojorâta – Rarău este închis accesului auto din cauza porțiunilor cu gheață din diferite puncte. Pe cel de-al treilea traseu spre Rarău, cel din Chiril, traficul auto se poate derula doar până la Mănăstirea Rarău, iar restul de 7 km este închis din cauza zăpezii și a gheții existând pericol de derapaj.
În Giumalău, accesul auto se poate realiza pe pârâul Rusca, dar numai pe o distanță de 4-5 km, restul traseului de circa 2 ore și jumătate până la cabană putând fi parcurs doar pe jos. În Călimani, accesul auto se poate realiza doar până în fosta exploatare de sulf, prin Gura Haitii.
Unde se poate suna în caz de nevoie
În cazul în care întâmpina greutăți, sau dacă doresc să afle informații suplimentare despre traseu, turiștii pot suna la 0745/313052 și 0salvamont. Informații actualizate privind toate traseele montane din România pot fi accesate pe site-ul m.0salvamont.org. Acțiunile ce implică serviciile de urgență trebuie anunțate prin serviciul 112.



Recomandări