Turiștii, atenționați de autoritățile japoneze să nu mai hărțuiască gheișele



Autoritățile din orașul japonez Kyoto au publicat mai multe avertismente pe diferite site-uri în limba engleză prin care turiștii străini sunt atenționați să nu mai hărțuiască gheișele, care se plimbă prin oraș, informează site-ul cotidianului The Telegraph.
Inițiativa autorităților din Kyoto a venit după ce mai multe gheișe au depus plângeri privind faptul că sunt urmărite și chiar agresate de turiști, care doresc să le fotografieze.
Pe de altă parte, rezidenții orașului Kyoto și reprezentanții unor companii locale au încheiat un acord privind formarea mai multor patrule de protecție, care să le însoțească pe stradă pe gheișe.
„Unii turiști cred că Gion (district al orașului Kyoto, n.r.) este un parc de distracții și că gheișele și ucenicele lor merg pe stradă pentru a face spectacol”, a declarat un oficial al orașului Kyoto, care a condus o anchetă asupra agresării gheișelor de către turiști.
Kyoto, fosta capitală a Japoniei, a fost vizitat, anul trecut, de peste 49 de milioane de turiști și este cunoscut ca orașul ce adăpostește cea mai mare comunitate de gheișe japoneze.
Gheișele din Kyoto sunt surprinse rar pe străzile orașului, purtând chimonouri tradiționale și sandale de lemn, cu fața pictată în alb și buzele roșii. Aspectul lor îi atrage foarte mult pe turiști, care ajung să le hărțuiască pentru a le fotografia.
În Japonia, în 1920, existau peste 80.000 de gheișe, însă această formă de artă tradițională a devenit din ce în ce mai rară. În prezent, în Japonia există circa 1.000 de gheișe.