Acțiune de salvare

Turiști rătăciți, recuperați din munți



Acțiune de salvare: Turiști rătăciți, recuperați din munți
Acțiune de salvare: Turiști rătăciți, recuperați din munți

Doi turiști, tată și fiică, au fost recuperați din munții Călimani după ce s-au rătăcit. Acțiunea a durat mai bine de patru ore, iar pentru salvarea celor doi s-au folosit sisteme GPS. Turiștii erau echipați corespunzător, iar alertarea echipelor Salvamont Vatra Dornei s-a făcut în timp util. Acțiunea de salvare din munții Călimani a avut loc pe timp de noapte, iar cei doi turiști, tatăl de 54 de ani și fiica de 25 de ani, din Piatra Neamț, spun că s-au rătăcit pentru că marcajele nu erau foarte vizibile. Cei doi intenționau să parcurgă traseul dinspre exploatarea Călimani, vârful Rețitiș, vârful Călimani Izvor, vârful Călimanul Cerbului, numai că pe drum i-a prins noaptea și nu au mai reușit să ajungă unde și-au propus.
În disperare de cauză, turiștii au sunat la 112, iar apelul a fost direcționat spre Harghita, de unde s-a făcut legătura cu Serviciul Salvamont Vatra Dornei.
„Am avut șansa ca turiștii să fie bine echipați și să aibă inspirația să anunțe echipajul salvamont la momentul oportun. S-a plecat din Vatra Dornei cu o mașină de intervenție cu patru salvatori montani, în jurul orelor 22.30. Fiind vorba despre o locație aflată la altitudinea de peste 2.000 m, iar accesele pe traseele din Gura Haitii, exploatarea Călimani sau Neagra Șarului fiind îndepărtate, s-a ales o cale directă către vârf cu ajutorul GPS-urilor”, a declarat Petrică Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.
Turiștii au fost găsiți în jurul orei 0.30, iar după două ore erau deja în siguranță, în localitatea Gura Haitii.
„Erau obosiți, puțin speriați, dar în rest nu erau loviți sau să prezinte alte probleme. Turiștii s-au dovedit a fi experimentați, pentru că au putut furniza informații precise despre locul unde se aflau, aveau hrană, apă, lanterne și haine de vreme rea la ei. Totodată au urmat sfaturile salvamontiștilor de a nu se deplasa din locul de unde au sunat, pentru a putea fi contactați ulterior”, a adăugat Ariciuc.
Serviciul 112 Suceava, pus la colț pentru lipsă de colaborare
Salvamontiștii din Vatra Dornei au ridicat și o altă problemă, lipsa de colaborare cu Serviciul 112 Suceava, și spun că acțiunea de salvare din noaptea de sâmbătă spre duminică a putut fi eficientă doar ca urmare a faptului că apelul a fost preluat de Serviciul 112 Harghita.
„Cel mai important lucru a fost că apelul a fost preluat de 112 Harghita, care a anunțat direct Dispeceratul Național Salvamont. Astfel, discuția finală a fost direct între salvatori și turiștii rătăciți. Nu la fel s-ar fi întâmplat și dacă apelul ar fi fost preluat de 112 Suceava, care nu alertează Salvamontul în cazul unui accident montan, așa cum s-a întâmplat în trecut. Nu înțelegem de ce această sincopă, atât timp cât în județele Neamț, Harghita, Bistrița sistemul funcționează normal”, a precizat Petrică Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.
Contactat de cotidianul „Monitorul de Suceava”, purtătorul de cuvânt al Serviciului Național 112, Adrian Fulea, a cerut un răgaz până astăzi pentru a formula un răspuns documentat, punctul de vedere al instituției urmând să-l publicăm imediat ce-l vom primi.
Cum se poate apela Salvamontul
Apelarea Dispeceratului Național Salvamont se face de pe orice telefon mobil tastând 0salvamont sau 0725826668. Se pot cere totodată informații despre starea turistică a traseelor montane sau evoluția vremii din zona montană pe care turiștii doresc să o viziteze.



Recomandări

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan
Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Coșmar în desfășurare în trenul Vatra Dornei – București: locomotive stricate, peste 300 de minute de întârziere, frig crunt în vagoane

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava
Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava