Turist rănit în Călimani, coborât de pe munte de salvamontiști

Barbatul a fost coborât în condiții de siguranță de salvamontiști
Barbatul a fost coborât în condiții de siguranță de salvamontiști

Salvamontiștii de la Serviciile Publice Suceava și Vatra Dornei au intervenit, sâmbătă, 5 august, pentru recuperarea unui bărbat rănit care se afla pe un traseu din Munții Călimani. Bărbatul în vârstă de 51 de ani se accidentase la unul din genunchi și nu se mai putea deplasa singur. Bărbatul se afla pe traseul de sub vârful Negoiu Unguresc, și a fost relativ ușor de localizat pentru că a comunicat cu aceștia și a dat date precise cu privire la locul în care se află. La intervenția de salvare a bărbatului au participat 7 salvamoștiști, cu două mijloace auto. Intervenția s-a întins pe durata a aproape patru ore, traseul fiind accidentat și greu accesibil. Bărbatul de 51 de ani a fost coborât de pe munte în condiții de siguranță, cu o targă mobilă, iar starea sa era bună. Acesta nu a necesitat transportul la spital.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina