După atâtea oboseli ale anului, în care au trecut evenimente cu carul, mai mult rele decât bune, peste noi, îmi îngădui o evadare de câteva zile din țara lui Băsescu. Gata! Mi-o fi și mie de-o scaldă la mare, de-un repaus de pix, de-o măslină estivală. Bietul tata, Dumnezeu să-l ierte, aștepta concediul cu înfrigurare, nu pentru a sta cu burta la soare, ci pentru a mai rândui ceva în gospodărie. Turna o potecă de beton până la cotețul orătăniilor, înlocuia o ulucă putredă cu o alta mai în fire. Își oprea trei zile, timp în care pleca la frații lui la București, se îmbăia la cadă și mergea măcar la un spectacol de teatru sau la un concert. Apoi o lua de la cap cu treburile de merceolog la cooperație, urcând pe jos dealurile spre șapte sate, unde nota trebuințele țăranilor (mălai, orez, sare, ulei) și le ducea sâmbăta la Vălenii de Munte. Eu notez la rându-mi trebuințele semenilor, cam aceleași, și le dau mai departe ziarului sub forma unor articole pe care, chiar dacă le citește cineva, oricum nimeni din cei de la putere nu le ia în seamă.
Unde să emigrez o săptămână sau o lună? Ce-ar fi să încerc o Bulgarie? Amintirile mele, mai vechi, de la litoralul bulgăresc sunt pozitive. Participasem, împreună cu scriitori și ziariști din toată lumea, unii specializați în turism, la o plăcută tăiere a frunzei la câini, pe cât de lejeră, pe atât de ieftină (eram invitați de ministerul de resort din țara vecină) în stațiuni cu rezonanță – Valea Trandafirilor, parcă așa se chema, apoi Nisipurile de Aur de la Marea Neagră.
Iată-mă, deci, trecând Dunărea de la Giurgiu la Ruse, pe același pod arheologic din vremea lui Stalin, la fel de hârbuit și nesigur. Nici o coadă, nici un impediment. Doar indicatoarele de circulație din Giurgiu sunt varză, iar un drum simplu devine, din neglijență gospodărească, o întreagă aventură. Am întrebat vreo trei cucoane, așa s-a nimerit, să fie femei, cum ajung la pod și toate au înțeles ”la port” și așa m-am trezit, după nu știu câte hârtoape, într-un port semipustiu, cu doi paznici care căscau sub o salcie. Păi nu e bine, zice unul. Ia-o îndărăt și mi-a dat și alte lămuriri care s-au dovedit utile. Numai că la pod am intrat nu doar eu, ci și alte cinci limuzine, pe sensul venirii din Bulgaria. Sunt eu chior, dar și ăștilalți sunt betegi, n-au priză la indicatoare? Indicatoarele nu prea erau, iar unde erau supraviețuiseră și ele tot din vremuri imemoriale.
Ruse e continuarea bulgărească a paraginei de la Giurgiu. Hârtoape, niște gherete în paragină de unde îți cumperi, cu vreo zece euro, vignetă de drum pentru șapte zile, iar dacă stai opt mai cumperi una întreagă, pentru alte șapte zile, fiindcă bulgarii n-au învățat subdiviziunea taxei. ”Nu plătești, poliția șpaga!” – e prima învățătură primită de la un șofer bulgar care știe aproximativ românește și râde copios în toate limbile. Șpaga, șpaga, parcă sună cunoscut! Și un vameș se lipește cu buzunarul de mine, nu pricep de ce, drept pentru care, simțindu-mă fără păcate (în sensul că nu traficam nici droguri, nici castraveți și aveam buletinul cu mine) l-am împins mai încolo prietenos, dar ferm încât omul, pricepând că-mi poate sări iute țandăra, mi-a dat îndărăt documentele și m-a lăsat în drumul meu. Autostrada spre Varna nu e ca în Germania și pare verișoară primară cu cea spre Pitești. Intermitențe de crăpături și asfalt decojit de iarnă, zone în care ești nevoit să mergi ca spre Bolintin. Relativa linearitate îți dă un anume spor, greu de obținut acasă. Din Varna ieși spre Balcik anevoie, oprind și întrebând. Bulgarii tineri știu aproape toți engleza, cei vârstnici rusa din care-mi mai aduc aminte și eu câteva vorbe trebuitoare. Doar cei doi polițiști care păzeau ramificația intrării spre hotelul unde aveam rezervare nu știau nici-o limbă, nici bulgara, și, ceea ce era greu de crezut, nu auziseră de hotelul a cărui firmă se vedea chiar în spatele chipielor lor – am observat-o eu după ce ei îmi făcuseră semn s-o iau din loc.
Hotelul – elegant, curat, împrejmuit de păduri și proptit în mare, fete zâmbitoare la recepție, garaj sub clădire, de unde te întorci cu liftul la etajul odăii tale. Pentru garaj mai dai o sută de euro pe săptămână, pentru umbrelă pe plajă cam tot atât. Plaja e la doi pași. Marea, aceeași de la Mamaia, e superbă, liniștită, soarele mângâie și răsfață pielea la orele dimineții. Restaurantele sunt bine mobilate la compartimentul bucătărie, în sensul că găsești tot ce ai chef, iar dacă vrei să inventezi ceva, un fel anume de mâncare, ți-o nimeresc fără nazuri. Numai că totul este al dracului de scump. Cine spune că la bulgari e mai ieftin, minte. Cine spune că românii preferă litoralul bulgăresc din motiv că e mai ieftin se păcălește.
Și fiindcă veni vorba de români, să zic două vorbe și despre conaționalii mei. Sunt, numărând eu pe bucăți de plajă sau la mese de restaurant, cam zece la sută – cel puțin aici la Nisipurile de Aur – din totalul turiștilor. Cei mai numeroși sunt rușii. Ruși, ruși, ruși la tot pasul. Rusoaice grase și late cât împrejmuirea Kremlinului, campioane la înfulecat, la micul dejun mai ales, care-i inclus în prețul cazării, câțiva evrei habotnici, din cei înfofoliți în negru și când e soarele mai încins, două familii de arabi cu muieri care fac plajă doar la sprâncene, un bărbat singur care citește o carte nemțească. Românii sunt în general discreți și par educați. N-am văzut seara, pe toată plaja, o sticlă aruncată, un ghemotoc de hârtie. Curățenia stațiunii, fără cusur, ține nu doar de gazde, care sar imediat cu mopul dacă un copil varsă o picătură de suc pe jos, ci și de turiști. Turiștii români, atâția câți am văzut, au căpătat aici diplomă de excelență a școlii de bune maniere. Acasă? Dumnezeu cu mila. Și să nu uit un lucru ținând de ștaiful bulgăresc al litoralului. Tot ce au construit și construiesc, în beneficiul industriei turistice, e, arhitectonic și funcțional, fără cusur. Parcă un arhitect-magician a supravegheat de sus ansamblul și a făcut ca totul să cadă și să fie așa cum trebuie. Jos pălăria! Despre prețuri însă s-o lase mai moale cei care laudă turismul bulgar. Ele sunt adesea ca la Las Vegas sau ca în Monaco, că tot s-a isprăvit de curând o nuntă princiară acolo.
