Urgență

Turist din Iași, mușcat de o viperă, la Voroneț

Turist mușcat de o viperă, la Voroneț. Foto wikipedia
Turist mușcat de o viperă, la Voroneț. Foto wikipedia

Un turist din Iași, care venise în vacanță la o pensiune din Voroneț, a fost mușcat de o viperă, de degetele de la o mână, marți dimineață. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul în vârstă de 53 de ani observase șarpele în urmă cu două zile, iar marți, când l-a văzut din nou, ar fi încercat să-l apuce de cap. Vipera a reacționat și l-a mușcat de degete. Imediat după incident, familia a sunat la 112 și a plecat cu pacientul spre spitalul din Gura Humorului.
Concomitent, o autospecială cu echipaj medical de prim ajutor (EPA) a plecat spre caz, iar de la serviciul de coordonare a urgențelor s-a căutat un mijloc rapid de transport pentru serul antiviperin. Astfel, o autospecială de terapie intensivă (TIM) care a adus un alt pacient la Suceava a plecat imediat la întâlnirea cu autospeciala EPA în care se afla pacientul mușcat de viperă. La UPU Suceava bărbatul a ajuns conștient, dar în stare de șoc. După administrarea a două doze de ser, a fost preluat de echipa de chirurgi plasticieni, care i-au curățat și debridat plaga mușcată.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Monica Terteliu-Băițan, a declarat că pacientul rămâne în secția de Terapie Intensivă, sub monitorizarea medicilor ATI și de la Chirurgie plastică.

Recomandări

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85

Una dintre fetele rănite în accidentul de la Pătrăuți este stabilizată. Celelalte două surori rămân în stare foarte gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren