Turismul de conferințe și evenimente din România este în scădere de la an la an, din cauza crizei economice și a prețurilor mari care le depășesc pe cele practicate de țările din zonă, a declarat marți agenției MEDIAFAX Roxana Bălcescu, director adjunct al agenției de turism CMB Travel.
„Sunt din ce în ce mai puțini cei care practică în România turismul de congrese, conferințe și evenimente, atât din cauza crizei economice, cât și a prețurilor mari practicate. În Ungaria, tarifele sunt mai mici cu 30%, iar în Cehia și Bulgaria cu 20%, și vorbim de tot ce înseamnă pachet de conferință, adică închirierea sălilor, cazare, echipamente tehnice și mese”, a spus directoarea CMB Travel, agenție la a cărei cifră de afaceri organizarea de conferințe și evenimente contribuie cu 40%.
Ea a spus că în România doar 10% din numărul turiștilor care vin pentru evenimente sunt străini, procentul mic fiind explicat nu doar de tarifele mari, ci și de infrastructura rutieră proastă.
„România pierde întotdeauna la preț în fața țărilor din zonă. Hotelurile românești n-au scăzut prețurilor pentru organizarea de evenimente în ultimii trei ani, cu toată criza economică, ba chiar la sfârșitul verii începuseră să le crească”, a spus Bălcescu.
Ea a afirmat că piața de conferințe a scăzut cu 15% în 2009, în 2010 a stagnat, iar în acest an începuse să crească ușor, pentru ca de la începutul toamnei să scadă din nou.
Turiștii străini care vin în România pentru conferințe și diverse alte evenimente ajung în general în București sau pe Valea Prahovei, Sighișoara și Sibiu.
„Pentru ei e de neînțeles cum de nu poți închiria un castel, chiar dacă acesta aparține statului”, a mai spus Roxana Bălcescu.
Ea a adăugat că cele mai active companii la organizarea de team building-uri și conferințe sunt cele din industria farmaceutică, auto și IT.