„Orice cură cu urzici este binevenită în fiecare primăvară, pentru că vă redă buna dispoziție și vă ajută în păstrarea unui organism sănătos și plin de viață”. Cel puțin așa este specificat în recomandările terapeutice postate pe diferite site-uri de sănătate.
Probabil după ce s-au documentat îndeajuns de bine, administratorii parcului Șipote și-au propus să ofere o cultură cât mai mare de urzici la hectar. S-au rugat la Dumnezeu, care le-a ascultat rugile, și au venit ploile. Iar urzicile au crescut mândre și semețe. Unele au chiar peste doi metri înălțime și doar stăpânirea de sine te face să nu confunzi parcul Șipote cu jungla amazoniană.
Și pentru că tot promovăm turismul intens, iar Cetatea de Scaun e la o aruncătură de băț de parcul Șipote, fără a mai vorbi de statuia lui Ștefan cel Mare, aflată chiar în acest perimetru, ar fi bine ca printre comercianții de suveniruri chinezești să apară și vânzătorii de macete.
Nu de alta, dar turiștii ar avea posibilitatea unei expediții de neuitat, la prețuri derizorii, fără a mai fi nevoiți să urce prin Anzi sau să se strecoare prin pădurile ecuatoriale.
O statuie, un basorelief, câteva înscrisuri și urzicile de planton
Parcul Șipote, de care Direcția Silvică Suceava încearcă să scape de ani de zile și pe care Primăria Suceava spune, tot de aceiași ani de zile, că nu-l poate lua în administrare, este exemplul clasic de cum poți goni turiștii care vin prin zonă. Și nu doar turiștii, ci și localnicii au aceeași repulsie când trec prin parcul Șipote.
De pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, o cărare pietruită cumva lasă pe mâna stângă Muzeul Satului Bucovinean, iar după câțiva metri se bifurcă. O alee, mă rog, ceea ce ar trebui să poarte această denumire, coboară spre valea care străbate parcul Șipote, iar cealaltă ramificație duce spre vârful dealului, acolo unde se găsește și statuia domnitorului Ștefan cel Mare, de pe soclul ridicat în perioada comunistă.
Și această cale de acces poate fi numită cu greu alee, pentru că natura și-a lăsat din plin amprenta asupra dalelor de beton. Dintre arbori, urzicile se ițesc către trecători curioase și obraznice. Noroc că drumul până la statuia care domină culmea dealului nu este prea lung.
Surprizele nu se opresc însă aici. Printre băncile neîngrijite din jurul statuii se văd gunoaie, hârtii și resturi aruncate la întâmplare de cei care au uitat de cei șapte ani de acasă.
Nici monumentul nu este mai îngrijit. Unul din cele două basoreliefuri de la baza soclului a căzut de multă vreme și nimeni nu s-a învrednicit să-l reamplaseze acolo unde îi este locul. Inscripțiile adolescentine și tembele acoperă o mare parte a soclului, iar sus, la coada calului lui Ștefan cel Mare cresc mici arbuști. Cam ăsta e peisajul de aici. Nota bene: pe nicăieri nu este vreun panou care să spună câteva cuvinte despre statuie, istoricul acesteia și domnitorul Ștefan cel Mare.
„Arborii” de urzici
O luăm ușor înapoi, iar primul lucru care îți sare în ochi este un „indicator” către Cetatea de Scaun. Indicatorul este de fapt o inscripție rudimentară, făcută direct pe unul dintre arbori. Și la fel de firesc este și drumul. O scurtătură prin pădure. Refacem traseul inițial, iar la bifurcația spre valea din parcul Șipote ne facem curaj și intrăm. Terenul este alunecos de la apă și noroiul format după ploile din ultimele zile. Înaintăm cu atenție printre „arborii” de urzici înalți de peste doi metri, care te „atacă” dacă nu ești atent. Acolo unde urzicile sunt inofensive pericolul vine de la arborii puși la pământ de vijelii și care acum formează adevărate baraje naturale.
Ieșim din această minijunglă, ne facem cruce că am scăpat teferi și plecăm să vorbim cu câțiva temerari care și-au luat inima în dinți pentru a trece prin parcul Șipote.
Turiștii și sucevenii, dezamăgiți de priveliște
Pe Mihai, un turist venit din Oradea pentru a vedea Cetatea de Scaun a Sucevei, l-am întâlnit la baza statuii lui Ștefan cel Mare. Obosit de la urcatul scărilor, tânărul a remarcat noroiul și faptul că ar fi nevoie de câteva retușuri în drumul pe care l-a parcurs. Și nu văzuse încă jungla de urzici.
Trei femei, care-și aduceau nepoții să ia o gură de aer, s-au minunat când au văzut ce poate face nepăsarea. „Nu-mi place deloc aici, nu-i nimic îngrijit și curățat. Locul lasă de dorit”, a precizat Elena Bobu. Și Maria Lăcătuș a avut aceeași opinie. „Trebuie gospodărit un pic aici, aleea să fie curățată, trebuie cosit și strâns, că mergem la Ștefan cel Mare, care e foarte important pentru Suceava”, a oftat Maria Lăcătuș.
Imaginile spun însă mult mai mult decât ar putea s-o facă orice cronicar al vremurilor noastre. După tot ceea ce vezi în parcul Șipote cu ce poți să-i mai ademenești pe turiști?
