Prevenție

”Turism în siguranță”, o campanie de prevenire a furturilor din genți și buzunare

Turiștii au fost informați despre comportamentul preventiv pe care trebuie să-l abordeze în vacanță

Polițiștii suceveni desfășoară în perioada iunie-septembrie un program de prevenire intitulat ”Turism în Siguranță”. Campania se adresează deopotrivă turiștilor care se vor afla în perioada următoare în vizită în județul Suceava, dar și sucevenilor care doresc să călătorească în țară sau în străinătate. Programul cuprinde activități de informare și responsabilizare a oamenilor, pentru a preveni riscul de a deveni victimele unor infracțiuni de furt.
Campania va conține acțiuni în trafic pentru fluidizarea circulației rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră, acțiuni pentru legalitatea actelor de comerț, acțiuni la unitățile de cazare, precum și în zonele turistice la operatorii economici și unitățile de alimentație publică.
Unul dintre principalele scopuri ale campaniei îl reprezintă prevenirea furturilor din genți și buzunare, având în vedere faptul că în primele 5 luni ale anului 2018, la nivelul județului au fost sesizate 63 de astfel de fapte, cele mai multe dintre ele în mediul urban. Din experiența anilor anteriori s-a constatat că pe perioada verii, numărul acestor fapte de furt înregistrează o creștere, în primul rând din cauza organizării unei serii de evenimente publice sociale, cultural-artistice și sportive, unde vigilența participanților este scăzută.
Campania ”Protect Your Pocket!” se desfășoară de altfel, în perioada iunie-august, la nivel european, având în vedere mai ales contextul campionatului mondial de Fotbal din Rusia. Polițiștii au intensificat astfel activitățile de prevenire a furturilor din buzunare și genți, mai ales prin intermediul acțiunilor de informare promovate prin pliante și spoturi video animate, difuzate pe televiziuni, recomandând grijă în poziționarea poșetei, purtarea cu grijă a portofelului sau a telefonului mobil și alte reguli de protecție.

”Turism în siguranță”, o campanie de prevenire a furturilor din genți și buzunare
”Turism în siguranță”, o campanie de prevenire a furturilor din genți și buzunare
Turiștii au fost informați despre comportamentul preventiv pe care trebuie să-l abordeze în vacanță
Turiștii au fost informați despre comportamentul preventiv pe care trebuie să-l abordeze în vacanță

Recomandări

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Liteni – O nouă activitate SNAC în sprijinul vârstnicilor din comunitate