Cu fonduri europene

Turism în “satul cu oameni frumoși”



Pensiunea Dor de Munte – Sadova
Pensiunea Dor de Munte – Sadova

O mulțime de bani acordați gratuit, dar și o mulțime de probleme și obligații. Cam așa ar putea caracteriza fondurile europene unul dintre beneficiarii SAPARD din zona de munte a Sucevei, care și-a construit o pensiune, într-o zonă ocolită până atunci de turiști.
“Dor de munte” e acum o pensiune căutată de turiști din țară și de peste hotare, iar Sadova, un sat despre care nu se auzeau tare multe, înflorește acum și datorită turismului, alte pensiuni apărând deja în zonă, pentru a îmbogăți ofertele de cazare.
Un vis îndeplinit cu mulți bani și sudoare
În 2004, când puțini se încumetau să încerce să acceseze fondurile SAPARD, Daniela Crăciunaș, funcționar la CEC, în Câmpulung Moldovenesc, și-a pus în gând să încerce să realizeze ceva, cu sprijin de la Uniunea Europeană.
“Să am o pensiune era un vis al meu mai vechi. Aveam terenul, vreo 13.000 de metri pătrați, mai aveam ceva bani strânși, m-am gândit că mai facem un credit, așa că i-am zis soțului: hai să facem ceva! A fost de acord, dar pe atunci nici nu credeam că nu ne vom încadra deloc cu banii, sau la câte greutăți vom întâmpina. Nu știam nimic despre turism sau despre construcții, dar eram decisă să fac ceva”, povestește Daniela Crăciunaș.
A contactat o firmă de consultanță din Iași, cu care a făcut proiectul pentru o pensiune în zona de munte, iar apoi, luni de zile, a făcut drumuri la Iași și a dat zeci și zeci de telefoane, la agenția SAPARD și la firma de consultanță, pentru a se asigura că au toate actele necesare, întocmite după normele europene.
Când a primit vestea că proiectul lor a fost aprobat și vor primi gratuit 100.000 de euro, s-au bucurat, crezând că, cu atâția bani, construcția va merge strună.
Abia când au obținut ofertele de la trei firme de construcții și-au dat seama că banii nu le vor ajunge decât parțial.
“O vreme am stat și ne-am gândit dacă nu e mai bine să renunțăm, cât mai puteam. În cele din urmă, am zis că dacă tot ne-am zbătut atâta, să mergem până la capăt. Construcția a fost cea mai grea etapă. Banii se topeau parcă, încât am ajuns să avem trei credite în bancă, pe lângă banii împrumutați de la familie. Cel mai mare a fost creditul pentru investiții, pe care l-am luat când am reușit să acoperim clădirea și am girat-o la bancă. Acum plătim ratele din încasările pe care le avem la pensiune”, povestește Daniela Crăciunaș.
“Câtă șpagă ați dat?”
Fiind printre primii care au accesat fonduri SAPARD pentru construirea de pensiuni, cel puțin în această zonă a Moldovei, au mai fost obstacole de care s-au lovit, pentru că erau încă multe aspecte neclare. De exemplu, când au făcut proiectul, nu au știut dacă să îl facă cu TVA inclus sau fără TVA, și au avut de pierdut. Alții, care auzeau că au obținut 100.000 de euro, îi întrebau direct: „Dar câtă șpagă ați dat?”.
„Când le spuneam că nici nu s-a pus problema de șpagă, se uitau la mine ciudat, nu mă credeau. Aproape că nici mie nu îmi venea să cred că e posibil așa ceva, dar chiar nu a fost cazul deloc. Toți și-au făcut treaba foarte bine, s-au implicat, fără să fie nevoie să le dau ceva, chiar de au stat și au refăcut anumite părți ale proiectului de mai multe ori”, povestește managerul pensiunii, zâmbind la amintirea acelor vremuri.
“Toți care vor să facă așa ceva ar trebui să depună proiecte SAPARD. E greu, nu spun că nu, dar la fel de greu e să obții un credit de la o bancă, te plimbi cu acte o lună de zile. Iar la bancă trebuie să dai toți banii înapoi, cu dobândă, aici am primit aproape 4 miliarde de lei vechi, fără să ni se ceară nimic în schimb. Merită efortul”, consideră Daniela Crăciunaș.
Natura și tradițiile Bucovinei, cele mai mari atracții turistice
Pensiunea “Dor de munte” a fost deschisă în septembrie 2006 și a reușit repede să își atragă o clientelă destul de numeroasă. Acum, cele 10 spații de cazare pe care le are, 6 apartamente și 4 camere, care le-au fost impuse ca număr maxim, se dovedesc insuficiente, mai ales în sezoanele de vârf ale anului. Peisajul de munte, aerul curat și vecinătatea mănăstirilor și a multor alte atracții turistice, precum Lacul Iezer, dar și serviciile oferite, au făcut ca mulți clienți să revină, de mai multe ori pe an.
“Chiar am vrea să facem un nou proiect SAPARD, să ne extindem numărul de spații de cazare, dar să și oferim mai multe servicii clienților. Vrem să facem un teren de sport, un loc de joacă amenajat pentru copii, asta pe lângă ce le oferim acum, adică loc special pentru grătare, foișor de vară, focuri de tabără și seri bucovinene. Ne-am axat pe mâncarea tradițională, iar asta le place. Păstrăvul e proaspăt, adus de aproape, de la Valea Putnei, lactatele sunt de la fermele de la noi, legumele din grădină, chiar și ouăle sunt numai de casă. Până și pătrunjelul din borș e adus direct din grădină, ca și salata, iar asta îi încântă nu doar pe străini, ci și pe români, care vin aici să fie mai aproape de natură. Le plac munții, natura, să savureze un vițel făcut la rotisor, afară, sau preparate din carne de vânat, dar mult cred că le plac și oamenii de aici, din Sadova. Nu degeaba s-a scris de Sadova că e satul cu oameni frumoși. Nu la chip, că ăsta e trecător, ci la suflet”, mai povestește Daniela Crăciunaș, care a renunțat la slujba de la CEC, după 15 ani, pentru a se dedica total pensiunii pe care o conduce.
Are acum 16 angajați, pe care i-a trimis la cursuri de specializare în turism, iar copiii ei își petrec atât de mult timp la pensiune, încât știu cum trebuie organizate toate aproape la fel de bine ca ea și o pot ajuta oricând.


Daniela Crăciunaș - visul ei a fost să aibă această pensiune
Daniela Crăciunaș - visul ei a fost să aibă această pensiune
Foișorul și locul de grătare
Foișorul și locul de grătare
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Cu fonduri europene: Turism în “satul cu oameni frumoși”
Pensiunea Dor de Munte – Sadova
Pensiunea Dor de Munte – Sadova


Recomandări

Palmares bun pentru elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” la competițiile din această perioadă

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”
Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”