„Turism festiv de evenimente”



Centrul Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, organizează vineri, la ora 10:00, în spațiul expozițional al Primăriei Suceava, expoziția intitulată “Turism festiv de evenimente”, activitate culturală aferentă proiectului transfrontalier “Dezvoltarea unei rețele de turism festiv în Bucovina”.
Lucrările etalate sunt rezultatul a două tabere internaționale de creație plastică organizate la Berehomet – Ucraina și Sucevița – România.
Autorii lucrărilor sunt Liliana Bujdei, Adrian Ștefan Smântancă, Oana Chinchișan, Ramona Ana Ilincăi, Alexandru Adrian Huțanu, Bogdan Doroftei, Rodica Bușcu, Florin Grosu și Emilia Burlacu – din România, precum și Liudmyla Bogdan, Illia Sturko, Volodymyr Teutu, Olgha Teutu, Viktor Tashchuk, Andrii Antokhov, Hanna Lukaniuk, Natalia Havrâleț, Oleg Dagaev și Cristian Bota – din Ucraina.
Expoziția va fi prezentată de prof. Petre Horvat, directorul Școlii Populare de Arte “Ion Irimescu”, și Mihai Pînzaru PIM, consultant artistic al Centrului Cultural Bucovina, în prezența unei delegații de la Primăria Cernăuți, condusă de Tetyana Tatarchuk, managerul proiectului “Dezvoltarea unei rețele de turism festiv în Bucovina”, și Mykola Shkribliak, artist popular emerit al Ucrainei.
Proiectul urmărește păstrarea și promovarea identității culturale în județul Suceava și în Regiunea Cernăuți, precum și a patrimoniului cultural comun celor două regiuni transfrontaliere.