PNL acuză deputații PSD din Comisia de învățământ că au refuzat discutarea Ordonanței 94/2015 care permite renunțarea la titul de doctor și avertizează că ordonanța va fi aprobată tacit, a declarat, marți, deputatul PNL Raluca Turcan, informează Mediafax.Turcan a spus, la o conferință de presă la care au participat cei 7 reprezentanți ai PNL din comisia de învățământ, că vicepreședintele comisiei Sorin Iacoban (PSD), care a preluat prerogativele de președinte după numirea fostului președinte Sorin Grindeanu ca ministru, a refuzat să pună pe ordinea de zi dezbaterea acestei ordonanțe și cel mai probabil această ordonanță va fi aprobată tacit.„Reprezentanții PSD au refuzat în mod repetat să discute ordonanța 94 care îl spală de plagiat pe VVictor Ponta Mâine, în plen, cel mai probabil Ordonanța va fi aprobată tacit. Ordonanța, pe lângă faptul că îl spală de plagiat pe Victor Ponta, aduce lovituri standardelor educației și noi aveam amendamente”, a spus Turcan.Ea a arătat că ordonanța a fost emisă fără dezbatere publică, în mod netransparent și nu a existat elementul urgenței, iar acum este lăsată să fie adoptată tacit, fără posibilitatea de a fi amendată.

