Tulpina H

Dacă ar fi să extragem ceva din ultima etapă a Ligii 1, cei doi poli ai clasamentului ar fi la concurență. Oricum, trebuie precizat din capul locului, nu e nimic de bine. Principalele și singurele candidate la titlu pare că i-au angajat pe fluierașii de la meciurile lor într-o adevărată întrecere socialistă a greșelilor de arbitraj. Favorabile ”angajatorilor”, desigur. Am avut astfel prilejul de a-l vedea pe fostul arbitru Balaj, chiar vârf al generației sale, actualmente președinte la CFR Cluj, punându-se într-o postură penibilă: mai întâi a acceptat că s-a greșit în favoarea echipei sale, apoi a revenit cu o reinterpretare care scotea CFR-ul basma curată. Drept e că mai bramburită infracțiune decât hențul nu mai e alta în ceea ce privește ”regulile jocului”. Atât de mult și atât de des s-a sucit pe toate părțile, încât cred că suntem îndreptățiți să spunem că au apărut mai multe ”tulpini” ale hențului, care mai de care mai periculoasă. Și iată, la ultima, jucătorul clujean s-a dovedit asimptomatic, în timp ce FCSB –ul a beneficiat de o infectare cu henț a adversarului, care de fapt se prezentase la doctor (nu ăla în alb, ci ăla în negru) cu o banală afecțiune de aut de poartă, rămasă din păcate nedetectată.
Din fericire, acest gen de afecțiuni au ocolit marele, colosalul derby Clinceni – Dinamo. Și da, ”câinii” au comis-o și pe-asta, au pierdut în fața unei echipe de nepierdut! Nimeni nu mai pățise așa ceva în partea asta de sezon acoperită de 2021 și cred că nici nu va păți. Mă mir că nu a ieșit Ionuț Chirilă să spună că abia acum se văd roadele muncii lui. Există o categorie de antrenori ale căror roade se văd numai în astfel de circumstanțe: cum sunt dați afară, cum apar rezultatele. Din păcate, unul dintre aceștia a devenit și Rednic, care de peste un deceniu nu mai are niciun fel de reușită pe nicăieri. Nu-i bai, are companie selectă, și Mourinho tot în categoria asta a eșuat. Revenind la Dinamo, nu cred că va retrograda direct, prea mulți se înghesuie să fie slabi. Nu chiar atât de slabi ca Dinamo, că e și greu, dar se va împărți diferența pe din două și actualele codașe nu vor mai suferi de singurătatea asta apăsătoare.

Recomandări

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora