Jucătorul român de fotbal, conform sintagmei care circulă încă de pe vremea (1964-1972) când jucam și eu fotbal, e „născut talent și mort speranță”. Este o radiografie de o exactitate cutremurătoare și totodată un adevăr de-a dreptul filosofic, spunând în cinci cuvinte totul despre atitudinea în viață a fotbalistului mioritic. Rar fotbalist de-al nostru care să-și fi confirmat talentul nativ prin mari reușite la maturitate. Vorbim de cea sportivă, că în rest absolut toți rămân ancorați într-un infantilism jenant. Consolarea ar fi că asta cu infantilismul e valabilă și la celelalte sporturi, parcă încă mai abitir la gimnastica feminină.
Unul din cazurile cele mai mediatizate în ultima vreme este cel al nefericitului Ianis Zicu. Omul traversează o pasă nu doar proastă, ci de-a dreptul mizerabilă: ratează mult, parcă tot mai mult de la o etapă la alta, lumea îl huiduie încă dinainte primului fluier, încă și mai tare în timpul jocului, iar la urmă în așa hal încât crezi că se mai pune de o revoluție. Explicația lui Zicu? El e o ființă sensibilă care are nevoie de suport permanent, iar într-o atmosferă ostilă se pierde. Așa se vede de la el. De la mine se vede o ființă letargică, atinsă de o lene incomensurabilă. Un leneș perfect, pe lângă care mamiferul numit chiar așa, leneșul, pare un fel de Schumacher în treapta ultimă de viteză. Dincolo de lenea-i funciară, Zicu are în mod evident probleme cu capul. Findcă dacă te blochezi când îți este ostilă tribuna e clar că n-ai ce căuta în fotbal. Prin comparație, dacă la trei fluierături, două huiduieli și-o „m..e” mică Zicu nu mai vede nici mingea, nici poarta, atunci ce ar fi trebuit să facă Figo cînd îi deversau ăia din tribune, la corner, sute de brichete, zeci de telefoane și mii de monede în cap? Probabil să se spânzure. Vreau să spun că fotbalul de mare performanță preuspune nu doar talent, muncă și nițel noroc, ci și integritate psihică. S-au găsit deja salvatori: Copos zice că la Rapid Zicu își va reveni. Nu văd cum: nesimțirea e din naștere, iar pentru cap n-am auzit să fi urmat vreun tratament. Pentru cei care regretă deja apropiata lui plecare de lângă Spitalul de Urgență la Clinica Giulești, un strop de consolare: locul nu va rămâne gol. Pe el deja se anunță o aprigă concurență: vin Bratu (care rimează doar cu “ratatu”!) și, dacă n-o găsi echipă în Portugalia, „Săgeată”! Care rimează cu “o s-o facem și mai lată”! Adică alți doi tulburați.
