Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a declarat joi că membrii CSM ar trebui să aibă un cuvânt de spus înainte de promulgarea legii privind securitatea cibernetică, precizând că un grup de lucru va analiza acest act normativ, informează Mediafax. „Am găsit necesar, atât pe Ordonanța de Urgență 111/2011, cât și pe modificarea la Legea 506/2004, să formulăm anumite observații, în așa fel încât să aibă acces la un judecător, în așa fel încât să fie analizate de un judecător. Cu privire la Legea securității cibernetice, noi am găsit de cuviință să dezbatem, într-un grup de lucru, în ce măsură avem posibilitatea să intervenim în faza în care este această procedură”, a spus Marius Tudose, întrebat despre propunerea făcută în ședința de plen a CSM de către judecătorul Horațius Dumbravă.Întrebat în legătură cu promulgarea Legii securității cibernetice fără un aviz al CSM, Marius Tudose a spus: „Noi ne-am dori promulgarea legii cu condiția ca, înainte de promulgare, CSM să aibă un cuvânt de spus în această chestiune”.Judecătorul Horațius Dumbravă a susținut joi, în ședința plenului, că CSM trebuie să susțină necesitatea autorizării prealabile a unui judecător pentru acces la datele necesare identificării unui abonat chiar și de către un serviciu de informații sau alte instituții publice.
