Maestrul Tudor Gheorghe nu și-a dezamăgit nici de această dată publicul sucevean, care a umplut sala mare a Casei de Cultură Suceava, de Dragobete, făcând, în spectacolul „Între rapsozi și lăutari”, o adevărată pledoarie pentru muzica lăutărească și muzica populară adevărată. Artistul a făcut mereu comparație între cântecul de mahala, lăutăresc autentic, și decăderea lui din ziua de azi. Nu a lipsit din spectacol nici o manea semnată de maestrul Tudor Gheorghe, în fapt un pamflet rafinat, și nici un fragment de așa-zisă muzică populară, ridiculizând nonvaloarea, limbajul deloc subțire din cântecele care se doresc populare, difuzate pe canalele de televiziune: „Foaie verde, foaie lată/ Sunt cel mai fericit tată/ Am crescut băiat și fată/ Fata seamănă cu mine/ Înaltă și făcută bine/ Și băiatul tot așa/ Că seamănă cu mă-sa”… Artistul a fost însoțit la Suceava de un mic taraf, format din cinci instrumentiști.
Maneaua, trecut și prezent
În fața sucevenilor, care l-au primit cu căldură, cu multe aplauze, cu respect pentru actul cultural pe care îl face la fiecare spectacol-lecție, maestrul Tudor Gheorghe a spus că atunci când a simțit că societatea românească este debusolată, „noi, în general, suntem debusolați…, când am simțit că frumusețea cântecului popular românesc, zestrea de necontestat a nației române, ce am dat noi mai frumos omenirii, este călcată în picioare, este batjocorită în toate felurile, pe televiziuni, am simți nevoia să fac spectacole, să readuc în conștiința oamenilor frumusețile muzicale ale poporului român”.
În prima parte a spectacolului, Tudor Gheorghe a „stricat” ținuta obligatorie cu care ne obișnuise și a apărut în fața publicului cu cravată și sacou, explicând această schimbare cu o vorbă veche a unui lăutar din perioada interbelică: „Cine dracu’ a mai văzut broască înecată-n baltă și lăutar fără cravată”. Artistul a arătat ce însemna și cum era muzica lăutărească în trecut și cum arată acum, decăderea ei din ziua de azi. Tudor Gheorghe a interpretat și o manea a lui Anton Pann, care nu se compară deloc cu maneaua de astăzi. Prin 1853, a povestit Tudor Gheorghe, Constantin Negruzzi scria: „La masă beau adesea vin străin,/ Tocai, Bordo, Șampanie iubesc./ Iar mai ales prefer vinul de Rin,/ Dacă nu am Cotnar și Odobesc;/ Când însă am, deșert pline pahare,/ Apoi încep să cânt vreo manea,/ Și sunt tot beat cât țin zilele-amare!/ Eu sunt român, mi-e dragă țara mea!”.
Spre exemplificare, artistul a interpretat și o manea „de astăzi”: „Mulți au pe lume noroc,/ Dar eu sunt pe primul loc/ Că am ce nimeni nu are/ Frați și părinți de valoare”, acompaniat la orgă. Altfel spus, Tudor Gheorghe i-a ironizat pe maneliștii de azi, „pe care îi ascultă și pe muzica cărora se distrează și intelectualii, nu numai amărâții”, a concluzionat artistul.
A fost aplaudat îndelung de public, care a simțit caracterul satiric al momentului… muzical. Tudor Gheorghe, cunoscut pentru exprimarea „pe față” a ideilor în care crede, nu s-a ferit să spună că cel mai mult îl doare „de-căderea, în egală măsură, a cân¬tecului lăutăresc, transformat în pe¬ni¬bile cântări, și căderea cum¬plită a cân¬tecului popular înspre stupizenia de pe lume. Dacă înainte ne lăudam cu lada de zestre a cântecului popular, acum, gata, nu mai avem cu ce ne lăuda. Nu mai există sau aproape că nu mai există!”.
„Să nu batjocorim exact ce avem mai scump, ce ne ține demni, frumoși în istoria Europei”
În partea a doua a spectacolului, artistul a renunțat la cravată, și-a luat cobza, la un moment dat a cântat și la fluier și a făcut o trecere superbă prin zonele folclorice românești reprezentative pentru muzica populară. Nu a lipsit nici Bucovina, zonă din care Tudor Gheorghe a ales spre exemplificare două cântece populare, care au surprins pe toată lumea cu frumusețea melosului și a versurilor. Maestrul a făcut un îndemn către suceveni să nu-și piardă identitatea, „să nu batjocorim exact ce avem mai scump, ce ne ține demni, frumoși în istoria Europei”.
