Performanțele lui Tudor din 2014
Aprilie -medalie de aur la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene, Grecia
Mai – argint la Olimpiada Asiatică de Fizică, Singapore
Iulie – argint la Olimpiada Internațională de Fizică, Kazahstan
August – două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, Suceava
Octombrie – aur la Olimpiada Internațională de Astronomie, Kârgâzstan
2014 a fost un an de excepție pentru tânărul rădăuțean Tudor Costel Crețu, autor al unei performanțe uluitoare. Cu patru medalii de aur și două medalii de argint obținute la olimpiade internaționale din acest an, Tudor ocupă un loc binemeritat în galeria sucevenilor deosebiți.
Tocmai de aceea, tânărul a fost premiat la Gala „Top 10 Suceveni”, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute și care a adunat peste 500 de invitați.
Performanțele lui Tudor din anul 2014 sunt de-a dreptul uimitoare.
În aprilie 2014 câștigă o medalie de aur în Grecia, iar o lună mai târziu își adjudecă argintul la Singapore. În iulie primește argint la Internaționala de Fizică, tocmai din Kazahstan, iar în august obține două medalii de aur la Suceava, la Internaționala de Astronomie și Astrofizică. În octombrie câștigă aurul la Astronomie, în Kârgâzstan.
În prezent, rădăuțeanul este elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică București, o adevărată pepinieră de olimpici, unde a fost cooptat încă de la vârsta de 13 ani.
Profesorul de fizică: „Este un copil, un elev cu mult mai multă înzestrare decât ceilalți elevi”
Disciplina care i-a adus lui Tudor prima medalie internațională din acest an a fost fizica, prima dragoste a tânărului, de altfel.
O studiază cu nesaț, iar problemele de fizică le percepe natural, le simte, le intuiește.
„A fost o plăcere treptată în a o studia. Cunoscând din ce în ce mai multe aspecte din ea, îmi doream din ce în ce mai mult să o studiez. Era un cerc vicios de care nu mă puteam desprinde”, povestește Tudor despre primele sale „întâlniri” cu fizica.
La început, Tudor a fost un elev obișnuit în ochii primului său profesor de fizică, Haralambie Macovei, de la Școala “Mihai Eminescu” din Rădăuți. Puțin a durat până când, la doar 13 ani, Tudor studia probleme din culegerile de liceu sau de admitere la facultate.
Nostalgic, dar extrem de mândru de reușitele fostului său elev, Haralambie Macovei povestește: „Când am văzut cum gândește mi-am dat seama că este un copil, un elev cu mult mai multă înzestrare decât ceilalți elevi pe care i-am avut în carieră, în 40 de ani de învățământ. Era capabil la 13 ani să înțeleagă un fenomen de care nu i-a spus absolut nimeni”. Profesorul mai mărturisește că Tudor era atât de interesat de acest obiect, încât era capabil să lucreze ore în șir fără să obosească.
De partea cealaltă, mama lui Tudor, Rodica Crețu, spune despre fiul său că trebuie oprit din studiu, întrucât stă ore în șir, fie noapte, fie zi, pentru a rezolva probleme și exerciții.
„Vorbim la telefon și îmi spune seara: «Mamă, eu încă nu mă culc». De ce?, îl întreb. «Păi conștiința îmi spune că n-am lucrat destul». El trebuie oprit de la lucru, nu trebuie pus de cineva”, povestește mama rădăuțeanului.
Preocupările olimpicului internațional Tudor Costel Crețu sunt departe de a se rezuma la probleme de fizică.
De curând, rădăuțeanul a găsit, la propriu, calea către stele. A început să studieze astronomia și astrofizica, discipline care i-au adus încă trei medalii internaționale în acest an. Toate de aur. De pasiunea pentru astronomie și astrofizică s-a molipsit de la Denis Turcu, câștigător absolut al Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică în 2013 și 2014, bun prieten al lui Tudor.
Plecarea din sânul familiei spre marele viitor
La școala din Rădăuți, de unde a plecat la finele clasei a VII-a, Tudor încă este prezent prin diplomele păstrate pe panoul de onoare al școlii. Despre el, prof. Ilie Romaniuc, directorul unității, își amintește că era un copil deosebit, capabil și curios din fire. „Un copil căruia nu trebuia să-i spui să lucreze pentru că el o făcea din proprie inițiativă. Lucra foarte mult suplimentar, iar asta i-a rămas ca latura definitorie”.
Despărțirea de școala care l-a format nu a fost ușoară, însă despărțirea de sânul familiei a fost mult mai grea atât pentru Tudor, cât și pentru părinții săi. Băiatul de doar 13 ani pe atunci, confidentul mamei, pe care aceasta îl răsfăța întotdeauna cu prăjiturile preferate, pleca pentru a face parte din echipa viitorului.
„Mereu am văzut o tristețe în ochii ei în momentele în care mă urcam în autobuz și plecam. M-ar fi ajutat să nu fie chiar așa. Mi-ar fi plăcut să fie mereu entuziasmată că mă duc să învăț, că mă duc să încerc să excelez în ceea ce fac”, spune cu tristețe Tudor.
Acesta mai adaugă că „primul moment în care mi-a fost dor de casă și mi-am zis că weekendul viitor trebuie neapărat să mă duc, a fost când a început să ningă în București. Ninsoarea de acolo nu e la fel de frumoasă ca ninsoarea de la Rădăuți”.
Vrea să profeseze în România
Din prisma reușitelor din acest an, a celor șase medalii internaționale obținute în 2014, Tudor are un loc în galeria oamenilor deosebiți. A oamenilor care au o viziune pentru România. O Românie frumoasă și rodnică. Tocmai de asta, după finalizarea studiilor, tânărul vrea să se întoarcă acasă pentru a pune umărul la construirea țării pe care și-o dorește.
„Un lucru este cert. După ce voi termina studiile, vreau să mă întorc în țară și să ajut la dezvoltarea României. Văd oameni de potențial aici și consider că împreună cu ei se poate face ceva”, spune convingător Tudor.
Tudor este unul dintre acei elevi care luminează cariera unui dascăl, un elev a cărui muncă, împletită cu talent și ambiție, face ca sistemul educațional românesc să pară, uneori, unul dintre cele mai performante ale lumii.
Din prisma reușitelor din acest an, Tudor reprezintă un vârf al generației sale, un reper al școlii românești, pe scurt, un creator de viitor.
Am păstrat pentru final câteva vorbe ale profesorului de fizică Haralambie Macovei. Câteva vorbe în care ne punem speranță că se vor adeveri și că Tudor va face parte din cea mai aleasă elită a lumii: „Într-adevăr e un har de la Dumnezeu ceea ce are Tudor. Credeți-mă, sunt fiert în fizică, am 40 de ani de când predau. Acest copil, acest om, acest adult are poarta deschisă spre un Nobel. Nu folosesc cuvinte mari. Știu! Știu! Știu!”
Tudor, la Gala „Top 10 Suceveni”: „Primirea unui sucevean este mai caldă, privirea unui sucevean este mai caldă, ochii săi sunt mai calzi”
La Gala „Top 10 Suceveni”, Tudor a venit însoțit de părinții săi. La primirea premiului, tânărul a mărturisit: „Chiar dacă sunt înclinat spre științele exacte, fizica și astronomia, o să zic ceva ce pare că mă contrazice. Mă vor putea contrazice fizicienii, astronomii, meteorologii chiar. Voi zice că aici în Suceava este mai cald decât oriunde, decât oriunde am fost sau voi putea merge vreodată. Mai cald decât în Rusia, mai cald decât la București, la Ecuator, la Singapore. Și știți de ce? Acest fapt este datorită dumneavoastră, sucevenilor. Pentru că primirea unui sucevean este mai caldă, privirea unui sucevean este mai caldă, ochii săi sunt mai calzi. Vă mulțumesc nu doar pentru premiu, ci și pentru că m-ați și crescut, pentru că mă sprijiniți și pentru tot ce voi face în continuare”.
Înregistrarea GALEI TOP 10 SUCEVENI – ediția a III-a se va transmite în reluare pe BUCOVINA TV sâmbătă și duminică, de la ora 12.45.