Cei doi tineri înecați luni seară în iazul Lipoveni au fost găsiți de scafandri în această dimineață, la interval de aproximativ 40 de minute.
Vasile Sesermen, în vârstă de 25 de ani, și Adi Serbiuc, de 31 de ani, intraseră în apă cu o barcă pneumatică și, ajunși într-o zonă adâncă, au sărit în apă să facă baie. Ca din senin vremea s-a stricat și a început să bată vântul, barca fiind luată de valuri, iar cei doi murind înecați.
Pe parcursul nopții de luni spre marți, până aproape de ora 3.00, pompierii de la Detașamentul Suceava au efectuat operațiuni de căutare cu bărcile pneumatice, însă fără succes.
În această dimineață la fața locului au ajuns trei scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui. Trupurile celor doi au fost recuperate de la aproximativ șapte metri adâncime.