Căutări

Trupurile neînsuflețite ale celor cinci copii înghițiți de ape, găsite de localnici și pompieri

Trupurile neînsuflețite ale celor cinci copii înghițiți de ape, găsite de localnici și pompieri
Trupurile neînsuflețite ale celor cinci copii înghițiți de ape, găsite de localnici și pompieri

– Cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, s-au înecat într-un interval de numai câteva ore
– Patru dintre ei și-au găsit sfârșitul în apele Siretului
Echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au reușit să găsească, la sfârșitul săptămânii trecute, toate cele cinci cadavre ale copiilor înghițiți, vineri, de ape. Ultimul dintre ei, Vasile S. un adolescent în vârstă de 14 ani, a fost găsit ieri dimineață, în apele râului Siret, pe raza localității Roșcani, oraș Liteni. Și cei trei copii de 10, 15 și 16 ani, de la Dumbrăveni, care s-au înecat după ce, vineri după-amiază, au vrut să se răcorească de arșița de afară făcând baie în Siret, au fost scoși din ape de pompieri. Unul dintre cei trei, a fost căutat cu ajutorul unui echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Pompierii suceveni au cerut ajutorul botoșănenilor, dat fiind numărul mare de minori dați dispăruți la scaldă în ziua cu pricina. La Dumbrăveni, tot în zona unde s-a produs tragedia de vineri după amiază, un alt adolescent și-a pierdut viața la mijlocul săptămânii trecute. Lucian H., în vârstă de 17 ani, s-a dus miercuri la pescuit împreună cu câțiva amici. La un moment dat, cârligul undiței s-a prins de vegetația din apă, iar minorul a intrat să-l scoată. Persoanele care se aflau împreună cu el spun că atunci a fost ultima oară când l-au văzut și că, deși s-au aruncat după el în apă, nu l-au mai găsit. L-au găsit, în schimb, două zilei mai târziu, pompierii militari. Din păcate, pentru Lucian H. nu se mai putea face nimic. Siretul își luase tributul. Vineri, și la Părhăuți-Todirești, pompierii ISU Suceava au scotocit pârâul Soloneț, de data aceasta în căutarea trupului neînsuflețit al unui copil în vârstă de 8 ani, Eduard C. Micuțul a vrut să facă o baie împreună cu mai mulți amici, dar nu a mai ieșit la suprafață, decât după câteva ore, scos pe brațe de pompieri. De câteva zile, polițiștii încearcă să identifice o persoană de sex masculin, al cărei cadavru a fost găsit, săptămâna trecută, în albia râului Suceava, pe raza comunei Liteni, la aproximativ 500 de metri de confluența râurilor Siret și Suceava.

Recomandări

Bărbat găsit mort în râul Dorna, la puțin timp după ce a pierdut trenul care urma să îl aducă la Suceava

Casa în care stau 11 copii, salvată din incendiul care a distrus anexa în care erau 15 biciclete, un tractor de cosit iarba și un ATV