Trupul neînsuflețit al suceveanului Filaret Moțco, diplomatul ONU ucis la începutul acestei luni, în Afganistan, va ajunge în această dimineață, în jurul orei 8:10, cu o aeronavă Tarom, pe Aeroportul Militar Otopeni, iar Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza, la ora 10:30, o ceremonie militară oficială, la care vor fi prezente oficialități, în frunte cu ministrul Gabriel Oprea. Pe aeroport, vor fi prezenți și frații lui Filaret Moțco, precum și alte rude ale acestuia.
Ceremonia, au anunțat oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe, va fi urmată de un moment în care cunoscuții și prietenii apropiați vor putea să prezinte un ultim omagiu. Corpul neînsuflețit va fi apoi transportat, cu o aeronavă militară către Suceava. Pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” de la Salcea, în jurul orei 13:30, se va ține o slujbă oficiată de un sobor de preoți, la ceremonialul religios anunțându-și prezența și mai marii administrației județene.
O unitate specializată a MApN va prelua apoi sicriul cu trupul neînsuflețit și îl va duce acasă, la Izvoarele Sucevei, acolo unde a rămas să-și aștepte fiul cel mic Eudochia Moțco, în vârstă de 83 de ani. Din cauza vârstei și a stării de sănătate, bătrâna nu a putut să bată atâta drum până la București și chiar până la Suceava, așteptându-și fiul acasă, cu ochii la televizor.
Deși ar fi vrut să facă înmormântarea duminică, familia îndoliată a ales până la urmă ziua de sâmbătă, deoarece preoții din comuna Izvoarele Sucevei au slujbe duminica, iar rudele vor ca un sobor de preoți să conducă cortegiul funerar.
Decorat post-mortem de președintele Băsescu
Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler funcționarului internațional Filaret Moțco din cadrul biroului ONU (UNAMA) din Afganistan, în semn de recunoștință și apreciere pentru prestigioasa carieră în serviciul organizațiilor internaționale.
La Izvoarele Sucevei, autoritățile locale au anunțat deja că vor să-l acorde lui Filaret Moțco, post-mortem, distincția de cetățean de onoare al comunei.
Ucis de extremiștii religioși
Filaret Moțco a murit vineri, 1 aprilie, alături de alți șase colegi din cadrul Misiunii ONU din Afganistan, în urma unui atac comis de un număr mare de protestatari asupra centrului operativ din orașul Mazar-i-Sharif.
Atacatorii erau din rândul manifestanților care protestau față de incendierea Coranului, în Statele Unite, de către un pastor american.
Filaret Moțco avea statut de funcționar internațional al ONU, aflându-se în misiune în Afganistan de aproape doi ani.
În vârstă de 43 de ani, el avea o impresionantă carieră în cadrul instituțiilor internaționale, participând și la alte operațiuni ale ONU, din Kandahar, în Tadjikistan, în Federația Rusă – în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan și în alte operațiuni ale unor organizații internaționale. În urmă cu doi ani, activând în cadrul unei organizații umanitare în Cecenia, el a fost declarat persona non-grata de către autoritățile ruse. Filaret Moțco a activat în cadrul SECI, organizație sud-est europeană pentru combaterea crimei transfrontaliere, inițiativă regională la care au aderat 13 state din zonă. Filaret Moțco absolvise cursurile școlii generale din Izvoarele Sucevei, iar apoi a urmat cursurile Liceului Nr. 1 Bistrița și, în final, o școală militară din Sibiu.