Târgul Meșterilor Populari

Trupele Ro-Mania și Etnic, la Muzeul Satului Bucovinean

Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei
va găzdui, în intervalul 29 – 31 iulie a.c., cea de-a XVI-a ediție a Târgului meșterilor populari.
În cadrul târgului în aer liber, organizat de Muzeul Bucovinei sub egida Consiliului Județean Suceava, care va reuni artizani și meșteri populari din mai multe zone ale țării, vor avea loc, în fiecare seară, și spectacole artistice.
Dacă inițial s-a anunțat că vor fi prezenți pe scenă Romeo & Gipsys (ex Damian Brothers), organizatorii fac precizarea că între timp a intervenit o modificare în program.
Vineri, 29 iulie, vor evolua formații și soliști de muzică populară din zonă, sâmbătă, 30 iulie, în locul lui Romeo & Gipsys (ex Damian Brothers) vor urca pe scenă trupele Ro-Mania și Etnic, iar duminică, 31 iulie, va cânta Diana Bișinicu & Band.

Recomandări

Brățări și cercei cu mărgele țesute și obiecte de ceramică din Republica Moldova, la Muzeul Satului Bucovinean

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava