Trupa Garbage va lansa un nou album, în primăvară, la casa de discuri deținută de membrii formației, și va susține un turneu de promovare.
Cel de-al cincilea material de studio al trupei este primul de acest gen, după „Bleed Like Me”, lansat în 2005, informează nme.com.
Înregistrat în Atwater Village din Los Angeles, albumul este primul material discografic Garbage care nu este înregistrat în Madison, Wisconsin, locul unde trupa a luat naștere, în 1994. După lansarea albumului, care încă nu are un nume, formația va susține un turneu de promovare.
Percuționistul trupei, Butch Vig, a declarat, anul trecut, că pauza de jumătate de deceniu a dat formației șansa „să se elibereze de poveri”. Referitor la modul în care va suna albumul, acesta a declarat: „Sunt multe elemente pe care le-am iubit dintotdeauna: chitare zgomotoase, beaturi electronice (…) am vrut să facem un album care să sune ca ceva ce ne-am dori să ascultăm când conducem”.
Vocalul trupei, Shirley Manson, a spus că formația are, în mare, 24 de cântece care au titluri de lucru precum „Time Will Destroy Everything”, „Blood For Poppies”, „Automatic Systematic Habit”, „Control”, „Lies, Lies, Lies”, „Sugar”, „Not Your Kind Of People”, „TROUBLE”, „Felt”, „Big Brite World”, „Alone” și „Animal”.
„Când spun că facem cea mai bună colecție de cântece din cariera noastră, cred că sunt sinceră”, a spus Manson anul trecut. „Poate (cântecele n.r.) nu sunt ultimul răcnet, cele mai la modă, expresia muzicii unei epoci sau alte prostii de felul ăsta, dar cred că este o colecție sinceră de idei ale câtorva ciudați și tocilari, care arată unde suntem, cine suntem și toate lucrurile prin care am trecut și, ei bine, autenticitatea acestora nu poate fi pusă la îndoială”, a mai spus solista.
Garbage este o trupă americană de rock alternativ care a lansat o serie de single-uri de succes, printre care „Stupid Girl” și „Only Happy When It Rains”, în anii 1995 și 1996. Albumul de debut al formației „Garbage” s-a vândut în 4 milioaned de exemplare și a fost recompensat cu dublu Disc de Platină în Marea Britanie, SUA și Australia. Garbage a câștigat trofeul pentru cel mai bun debut la MTV Europe Music Awards în 1996. Albumele trupei s-au vândut până în prezent în peste 17 milioane de exemplare.