Eveniment

Trubaduri din Palma de Mallorca, la Zilele hispanității de la Universitatea Suceava

Trubaduri din Palma de Mallorca, la Zilele hispanității de la Universitatea Suceava
Trubaduri din Palma de Mallorca, la Zilele hispanității de la Universitatea Suceava

Ediția din acest an a Zilelor Hispanității organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost „colorată” de prezența exotică a trubadurilor LA TUNA DE LA UIB din Palma de Mallorca, Spania. Formația a susținut vineri seară un concert extraordinar în sala Auditorium- Joseph Schimdt a Universității Suceava. Evenimentul, care s-a derulat pe parcursul întregii zile de vineri, a constat în numeroase manifestări culturale și științifice, susținute de studenți de la specializarea română-spaniolă, de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și de trupa „Fly Dance”. Chitaristul Marius Aluncărițe, prezent la zilele hispanității, a încântat publicul cu un concert de chitară clasică.

Recomandări

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava