Nesimțire

Trotuarul din fața hotelului Balada, ocupat de o construcție ilegală



Trotuarul din fața hotelului Balada, ocupat de o construcție ilegală
Trotuarul din fața hotelului Balada, ocupat de o construcție ilegală

– Proprietarul terenului de lângă stația de așteptare a autobuzelor a ridicat pe trotuar un gard de piatră gros cât zidurile Cetății, fără a avea nici un fel de autorizație
La doar un kilometru de Primăria Suceava, în buricul târgului, patronul unor spații comerciale situate vizavi de Hotelul Balada a ridicat un gard de piatră gros cât zidurile unei cetăți, fără să-i pese că nu are nici autorizație și nici că a ocupat ilegal spațiul public.
Chiar lângă stația de așteptare de la fosta uzină electrică a orașului, pe traseul înspre Ipotești și Bosanci, săptămâna aceasta s-a construit de zor, aproape peste noapte, o bună parte din trotuarul pietonal situat vizavi de Hotelul Balada fiind ocupat de un gard de piatră ridicat fără nici un fel de aprobare legală. Cel care și-a extins astfel proprietatea pe spațiul public, ignorând total orice prevederi legale, autorități locale ori măcar bunul simț, este patronul cafe-bar-ului de lângă stația de așteptare, care, până acum, își extindea proprietatea doar pe timp de vară, prin amenajarea unei terase sezoniere.
În luna aprilie, după ce a devenit proprietar pe 1080 de metri pătrați de teren în jurul stației de așteptare a autobuzelor, Ilie Laurențiu Sofian s-a interesat la Primărie de posibilitatea de a-și extinde și moderniza spațiile comerciale existente, intenționând să facă acolo, pe lângă bar, și o spălătorie auto, vulcanizare și împrejmuiri. Bunele intenții s-au oprit aici, pentru că după ce a solicitat un certificat de urbanism, nu a mai făcut nimic și pentru a obține autorizația de construire, deși Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Suceava i-a solicitat să realizeze un Plan Urbanistic de Detaliu pentru zona în care urma să construiască, un plan de situație a lucrărilor, precum și acorduri de la societățile de utilități.
De atunci și până în prezent, proprietarul terenului nici nu s-a mai interesat de autorizația de construire, în schimb, s-a apucat să construiască cu spor, ridicând zidul de piatră, dar nu pe terenul propriu, ci pe trotuar, ocupând spațiul public.
Locuitorii din zonă au sesizat municipalitatea despre această încălcare gravă a legilor și a bunului simț, dar, de parcă ar fi fost prevenit, atunci când un inspector din cadrul Serviciului de Disciplină în Construcții s-a deplasat în teren, nimeni nu a mai fost de găsit în zonă.
Drept urmare, proprietarului terenului i s-a lăsat acolo o adresă oficială prin care este chemat luni la Primărie pentru lămurirea situației și stabilirea unor măsuri pentru intrarea acestuia în legalitate.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”