Mod de lucru

Trotuar impracticabil în centrul municipiului Suceava, după ce lucrări de modernizare au fost începute și abandonate

Trotuar al stăzii 6 Noiembrie
Trotuar al stăzii 6 Noiembrie

Strada 6 Noiembrie este una dintre cele 60 de străzi anunțate de Primăria Suceava, la începutul anului, că au fost incluse în programul de reparații din 2024. Dacă reparațiile ar fi început la 1 martie și s-ar fi lucrat zi de zi până la 30 noiembrie, adică 270 de zile, lucrările la o stradă ar fi trebuit să dureze maximum 4 zile și jumătate pentru a se finaliza toate cele 60 anunțate.
Pe strada 6 Noiembrie, din centrul orașului, lucrările au început în august cu concasarea asfaltului de pe unul dintre trotuare, apoi au fost montate bordurile și de aproape o lună nu s-a mai întâmplat nimic.
Trotuarul din stânga, pe sensul de urcare, este complet distrus, cel din dreapta este ocupat de mașini parcate, astfel că pentru a nu-și rupe picioarele pietonii sunt nevoiți să circule pe carosabil, unde sunt expuși accidentelor auto.
Surse din apropierea constructorilor angajați în programul de reparații stradale afirmă că lucrările au fost abandonate din cauză că statul nu a achitat lucrările efectuate, ceea ce a făcut ca firmele să aibă mari dificultăți financiare.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a recunoscut că administrația locală are restanțe de două, trei luni la plata facturilor la reparații străzi, dar spune că sumele datorate nu sunt mari, de aproximativ 1,5 milioane de lei, și apreciază că nu de aici sunt problemele firmelor. „Realitatea este că au contractat lucrări în foarte multe locuri și nu au oameni suficienți”, a afirmat primarul.

Trotuar impracticabil în centrul municipiului Suceava, după ce lucrări de modernizare au fost începute și abandonate
Trotuar impracticabil în centrul municipiului Suceava, după ce lucrări de modernizare au fost începute și abandonate

Acesta speră că în termen de două săptămâni vor fi finalizate lucrările pe strada Nicolae Labiș și după aceea echipele de muncitori se vor întoarce pe strada 6 Noiembrie.
Firmele care se ocupă de repararea străzilor în municipiul Suceava sunt SUCT, Autotehnorom și Florconstruct.

Trotuar al stăzii 6 Noiembrie
Trotuar al stăzii 6 Noiembrie

Pe strada 6 Noiembrie pietonii merg pe carosabil din cauză că un trotuar este ocupat de mașini și celălalt este distrus
Pe strada 6 Noiembrie pietonii merg pe carosabil din cauză că un trotuar este ocupat de mașini și celălalt este distrus
Trotuar al stăzii 6 Noiembrie
Trotuar al stăzii 6 Noiembrie
Trotuar impracticabil în centrul municipiului Suceava, după ce lucrări de modernizare au fost începute și abandonate
Trotuar impracticabil în centrul municipiului Suceava, după ce lucrări de modernizare au fost începute și abandonate

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme