Un trotuar pentru care a fost nevoie inclusiv de construirea a două ziduri de protecție este în curs de finalizare la Ipotești.
Lucrarea s-a derulat pe strada Ștefan cel Mare, pe o lungime de aproape 750 de metri, și a mai presupus și construirea a două sisteme de canalizare pluvială.
Potrivit reprezentanților administrației locale din Ipotești, zidurile de protecție au fost necesare din cauza diferenței de nivel și pentru a împiedica pământul din partea superioară să ajungă pe trotuar.
”Este o investiție importantă și utilă în același timp.
Și asta pentru că face legătura dintre spațiul de joacă de la pod și continuă până la Școala Gimnazială Nr. 2 Ipotești.
Iar protecția copiilor, dar și a celorlalte persoane care circulă pedestru, nu se negociază și este imperios necesară”, a arătat primarul din Ipotești, Dumitru Gulei.
Între timp, au început și lucrările de amenajare a unui parc modern și multifuncțional pe o suprafață de aproape două hectare.
Investiția, care se ridică la 2,15 milioane de lei, se realizează cu bani de la bugetul local al Primăriei Ipotești, iar amplasamentul acestui spațiu de recreere este pe strada Mihail Sadoveanu, situată în satul Ipotești.
Viitorul parc va avea piste de bicicletă, locuri de joacă pentru copii, bănci, arbori care vor fi păstrați după amenajarea zonei, corpuri de iluminat alimentate cu celule fotovoltaice, dar și 60 de locuri de parcare pentru autovehicule.
De asemenea, se intenționează construcția unui spațiu comercial, pentru a putea fi concesionat către o firmă sau o persoană privată pentru a veni în întâmpinarea celor care vor merge în parc pentru momente de liniște și relaxare.
La finalul lucrărilor de amenajare a parcului, strada Mihail Sadoveanu va intra într-un amplu program de reabilitare și modernizare, acțiune care se va derula tot cu fonduri proprii din bugetul Primăriei Ipotești.






