Cu o lună înainte de concertul Blind Guardian la București, managementul trupei germane și-a dat acordul ca Trooper, formație autohtonă ce se bucură de apreciere în rândul ascultătorilor de heavy-metal din România, să cânte în deschiderea concertului lor din 18 mai.
Înființată în 1995, la Târgoviște, formația Trooper are la activ trei albume de studio și peste 100 de concerte. Cel mai recent produs discografic, albumul „Electric” (lansat în noiembrie 2006), a fost apreciat de rockerii români.
„În primul rând, suntem extrem de încântați că Blind Guardian vor veni în România”, a declarat Alin Dincă, vocalistul formației Trooper. „În 2003 a fost o încercare eșuată ca Trooper să cânte în deschidere la Blind Guardian la Moscova, dar, din păcate, nu s-a întâmplat. Ținând cont că Blind Guardian e una dintre trupele nostre de suflet, este o foarte mare bucurie pentru Trooper să cânte, în sfârșit, alături de ei”, a mai spus Alin Dincă.
Trupa germană de metal-simfonic-progresiv Blind Guardian concertează în premieră în Romania, la Arenele Romane, pe 18 mai, invitați de către Fundația Aquarius.
Concertul din România va cuprinde piese de pe albumul „A Twist in the Myth” (lansat în septembrie 2006), dar și piese de referință de pe albumele anterioare.
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi cumpărate de la Magazinul Muzica, Diverta (Mall, Plaza, Unirii) și rețeaua Diverta din țară, magazinul Victoria (parter) și online la: bilete@fundatia-aquarius.ro
Prețul biletelor este de 67 de lei până la 10 mai și 80 de lei în perioada 11-18 mai.