La Mironu

Troiță în mijlocul romilor, pentru ca aceștia să jure că nu se mai bat



Membrii a două familii de romi din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, vor fi puși să jure în fața unei troițe care va fi ridicată în mijlocul comunității lor că vor înceta scandalurile și nu se vor mai bate. Soluția, gândită de primarul și preotul din localitate, este încă o modalitate prin care se încearcă liniștirea spiritelor din sat, intervențiile poliției și amenzile aplicate dovedindu-se fără nici un efect. Conform primarului din Valea Moldovei, Constantin Moroșan, cele două familii aflate în conflict, Plaiu și Marin, numără în jur de 500 de membri. Aproape zilnic, între romii din cele două tabere apar certuri, presărate cu amenințări și injurii, și nu de puține ori conflictul se transformă în bătaie. În multe cazuri a fost nevoie ca în zonă să fie detașați „mascații” de la Detașamentul de Intervenție Rapidă al Poliției, care au rămas acolo până când situația părea că revine la normal.
Aproape niciodată scandalurile nu pleacă de la motive clare, și, deși promit de fiecare dată că se liniștesc, romii se încaieră în scurt timp din nou.
Bătăile iscate între cele două familii nu au ajuns niciodată la fapte deosebit de grave, tentative de omor sau crime, însă la cum evoluează lucrurile oricând s-ar putea ajunge și la violențe extreme.
„Ei nu se tem de autorități, de lege sau altceva. Atât am constatat, că au frică de Dumnezeu, iar atunci când jură ceva, țin legământul. M-am sfătuit cu preotul din localitate și ne-a venit ideea să le facem o troiță în sat. Imediat ce ni se aprobă bugetul, amenajez o troiță și chem un sobor de preoți să o sfințească. Tot atunci îi aduc acolo și îi pun să jure că se liniștesc, au promis că o vor face”, ne-a declarat primarul Constantin Moroșan.
Reprezentanții poliției, încrezători și ei în această soluție
Luna trecută, pe 12 februarie, la Primăria din Valea Moldovei a fost organizată o întâlnire în cadrul căreia s-a încercat medierea conflictului. Oameni ai legii, primarul, preotul din sat și specialiști de la Centrul de Mediere Suceava au purtat o discuție cu mai mulți membri ai familiilor Plaiu și Marin. Romii s-au jurat în fața celor care au venit să-i ajute că nu au nimic unul cu altul, însă după întâlnire nu s-a sesizat o perioadă de acalmie.
„Acolo starea de conflict este foarte veche. Am constatat că sancțiunile administrative nu au nici un efect, sunt oameni care trăiesc în proporție de 90% doar din alocațiile copiilor și nu își achită amenzile. Poliția îi monitorizează în permanență, cunoaștem inițiativa cu amenajarea troiței și o considerăm o posibilă soluție. O să încercăm să folosim acest spirit religios în rezolvarea conflictului”, a precizat subinspectorul Ileana Iacob, de la Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În Satul Mironu, locuit în proporție de aproximativ 80% de romi, numeroase probleme sunt și cu membrii familiilor Vâjâilă și Troia, care se încaieră și ei periodic.



Recomandări

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori
Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori