Troița cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, un stăvilar împotriva celor care necinstesc Crucea. Asta se dorește a fi troița ridicată în Bogdănești, la o răscruce de drumuri. Sătenii au dorit ca de fiecare dată când trec prin acest loc să se închine și să-și facă semnul Sfintei Cruci. Slujba de sfințire a troiței a fost oficiată de către PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, împreună cu un sobor de preoți, și în prezența întregii comunități de credincioși din Bogdănești. Evenimentul a avut loc joi, 14 septembrie, chiar în Ziua Înălțării Sfintei Cruci. După terminarea Sfintei Liturghii, credincioșii din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” au plecat în procesiune până la locul în care avea să fie sfințită troița, organizați după tradiția străbună: cu călăreți îmbrăcați în straie populare, purtând cu demnitate steagul tricolor, oameni care purtau prapori, icoane și Sfânta Cruce frumos împodobită cu busuioc și flori de toamnă. Odată ajunși la troiță, credincioșii s-au așezat în jurul soborului de preoți și au participat cu smerenie la întreg ceremonialul de sfințire a troiței. Părintele Marcel Ursuțu, parohul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, a spus că „Sfânta Cruce este simbolul biruinței luminii asupra întunericului, al vieții asupra morții, iar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat ca tocmai în ziua când se prăznuiește „Înălțarea Sfintei Cruci, să sfințim și noi troița din centrul satului”. El a ținut să mulțumească tuturor credincioșilor care l-au ajutat să ridice acest simbol al credinței ortodoxe strămoșești, dar a mai completat că „își dorește din tot sufletul ca ea să fie un stăvilar împotriva celor care o necinstesc, celor care s-au cuibărit și la noi în sat și încearcă să amăgească oamenii cu o falsă credință”. După sfințire, toți credincioșii au participat la o agapă frățească organizată chiar lângă troiță.






