Mii de elevi și de preșcolari, din 19 unități de învățământ primar și gimnazial și din 23 de grădinițe din județul Suceava, au stat ieri acasă din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile. Troienele, drumurile impracticabile, distanțele mari pe care școlarii le aveau de parcurs până la școală, toate au determinat conducerile unităților de învățământ din localitățile Breaza, Brodina, Ulma, Zvoriștea, Gura Solcii și Fântânele să ia decizia de a suspenda orele de curs pentru ziua de marți, asta după ce, luni, elevii au stat acasă ca urmare a deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de a închide toate cele 823 de unități de învățământ din județ.
În comuna Fântânele, săptămâna a început cu școlile închise. Aproximativ 700 de preșcolari și elevi din trei grădinițe și patru școli au stat acasă și luni, și marți. Directorul școlilor din această comună, Mihai Silviu, a declarat că „atunci când am decis să menținem școlile închise și marți, s-a ținut seama de mai multe motive. Avem drumuri înfundate și impracticabile și abia azi primăria a reușit să elibereze arterele principale.” De asemenea, potrivit directorului de la Fântânele, 150 de copii din această localitate fac naveta până la școală. „Avem 150 de copii navetiști, care ar fi trebuit să vină la școală prin troiene. Ar fi ajuns uzi la picioare și nu poți să-i ții apoi așa la ore. Decât să se îmbolnăvească, am decis că e mai bine să ținem școala închisă încă o zi”, a spus Mihai Silviu.
Nu numai elevii sunt navetiști la Fântânele, ci și cadrele didactice. „Avem și un număr de 16-18 cadre didactice care fac naveta, iar autobuzul care le transportă avea întârzieri mari, fiindcă drumul județean 290 era greu practicabil”, a mai declarat directorul din Fântânele.
Astăzi toți elevii se întorc la ore
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „față de situația de luni, când toate școlile au fost închise, azi (n.r. – marți), majoritatea școlilor au fost redeschise, cu excepția unităților din șase localități situate la distanțe foarte mari, cu drumuri impracticabile, în general din zonele de munte”.
Astăzi, Inspectoratul Școlar Suceava a anunțat că toate unitățile de învățământ din județ își reiau activitatea și nici o școală nu va mai avea orele suspendate. „Inspectoratul Școlar a solicitat conducerilor de școli să trateze cu obiectivitate situațiile în care elevii nu pot ajunge la ore din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a căilor de acces înzăpezite. De asemenea, directorii vor semnala autorităților locale situațiile în care elevii nu pot ajunge la școală ca urmare a înzăpezirii drumurilor”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman.
Mii de elevi acasă
Troienele au pus lacăte la 19 școli și 23 de grădinițe din județ
