Concurs

Trofeul Festivalului „Cântecele Neamului” a plecat în Serbia



Marele premiu, în valoare de 1.500 lei și trofeul Festivalului – concurs internațional de interpretare a cântecului popular „Cântecele Neamului” – ediția a II-a, eveniment cultural desfășurat în perioada 19-21 octombrie, la Suceava, a fost obținut de Adrian Trika (clarinet) din Serbia.
La secțiunea soliști vocali, Georgiana – Tudorița Baltag din Suceava a obținut premiul al III-lea. Suceveanca Alexandra Ungureanu a câștigat premiul special „SC HERALD SRL”. Premiile întâi au fost adjudecate de Diana Gurzău din Sălaj și Alina Cojocar din Serbia. Larisa Vasilica Ută din Baia Mare și Maria Plantus din Cernăuți au obținut la această secțiune premiile II. Premiul al III-lea a fost obținut și de Angela Ioana Urs din Oradea.
Juriul a desemnat și 4 premii speciale: Laura Andreea Holban (Vrancea), Ioana Mihaela Ciobanu – Târgoviște, Raluca Panga – Târgu Mureș și Kristina Hostiuk – Ucraina. Câștigătorii de la secțiunea soliști vocali au obținut premii în valoare totală de 3.450 lei.
La secțiunea soliști instrumentiști, doi suceveni au obținut premii speciale din partea juriului. Este vorba de Ilie Hariuc (țambal) și Filip Horomnea (clarinet). Doi concurenți, Cătălin Andrei Osan (clarinet) din Baia Mare și Ioan Oprescu (saxofon) din Reșița au obținut premiul I la această secțiune. Premiile II și III nu s-au acordat. Alți doi concurenți, unul din Satu Mare (Ionuț Sergiu Tineghe – vioară) și altul din Târgu Jiu (Răzvan Dumitru Popescu – nai) au obținut premii speciale din partea juriului. Câștigătorii acestei secțiuni au primit premii în valoare de 1.850 lei.
Din aceste premii au fost acordate două premii speciale, câte unul la fiecare secțiune, de către firma SC HERALD SRL în valoare de 250 lei fiecare.
Valoarea totală a premiilor acordate a fost de 6.800 lei.
– Bugetul total al festivalului a fost de 50.000 lei
Directorul Școlii de Arte Suceava, Petre Horvat, ne-a spus că festivalul a fost realizat și cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, care a contribuit financiar cu suma de 10.000 lei, din care s-au acordat premii în valoare de 4.300 lei, restul fiind utilizați pentru cheltuielile de masă și cazare ale concurenților și invitaților.
Bugetul total al festivalului a fost de 50.000 lei, restul de bani fiind obținuți de la Consiliul Județean Suceava.
Președintele juriului a fost Simion Duja – profesor universitar la Academia de Arte Chișinău – Moldova. La festival au participat aproximativ 60 de concurenți din țară și din străinătate (Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria), iar evenimentul s-a derulat pe două secțiuni: folclor vocal și folclor instrumental. Participanții din afara țării au fost concurenți de origine română, care și-au păstrat atât identitatea națională cât și obiceiurile și fac parte din formații de muzică folclorică națională.



Recomandări

Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „In… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia

Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „În… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia
Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „În… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia