Petrică Imre – actualul director suprem de la grupul de scos pe tarabă ziare, reviste și cărți „Adevărul” – are, parcă pentru oftica dușmanilor, un „curriculum vitae”, gros cam cât dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu de la DNA, care-i dă suficiente motive pentru ca pieptul puhav să i se bombeze.
Cităm și noi din memorie, răsfoind imaginar paginile siviului: fost director peste o mare corporație internațională unde vindea omenirii fumul otrăvitor al țigărilor, prieten la cingătoare cu bogătani dubioși ca Patriciu și Tăriceanu, mare mâncăcios și specialist în crăpelniță, calitate ce l-a ajutat să țină ani buni, într-un supliment al „Ziarului Financiar”, un păginoi despre sortimentele rafinate cu care – pretindea el – merită să ne răsfățăm papila gustativă… Deși, fără supărare, dar dacă de la alimentație i se trag doar pungile de care i se împiedică ochii ca să nu-i alunece spre buric, eu m-aș feri de recomandările lui culinare.
Să continuăm răsfoirea siviului: fustangiu cu pretenții de la viață, actualmente ginere de mare ministru sub toate regimurile și, nu în ultimul rând, posesorul unei porecle de mare respirație mondială, Shrek. Toate la un loc înseamnă o remorcă de curriculum vitae, trebuie să cădem de acord.
Aplecându-ne puțin asupra calităților sale de îmbârligător de fuste, nu putem să nu observăm că anii aceștia de inversiune de valori, în care se scaldă România, a împins în față o sumă de donjuani cam deficitari la calități, dar care se laudă cu trofeele lor cinegetice. Nu-i un fel de-a spune, chiar se laudă, la propriu, cu aventurile lor, numărâdu-le în public, pentru a se da măreți. Așa e și Șrecul de la „Adevărul Holding”, așa e și Negoiță, așa e și Irinel cel mărunțel.
Privindu-l pe Șrec din mai multe unghiuri, m-am întrebat: oare ce simte Meleșcanu – încă un tip mișto, deși numără două decenii în plus fața de ginere – când își vede fata cu ăsta la braț? Ce simte Mihai Vlasov, când își vede fata cu ginerele David, fost Troacă, fost ministru de interne?
