Crin Antonescu și Ludovic Orban spun că stau umăr la umăr pentru aceleași idealuri. Ion Iliescu îi descrie ca un cuplu “reușit și atractiv”. Poate se vor înscrie la “Dansez pentru tine”. Relu Fenechiu, un băiat cercetat în multe dosare, a declarat că PNL a ales un simbol, „un Obama fără prompter”. Alegerile la liberali au produs victoria unei perechi care a fost întreținută pe față de Dinu Patriciu, în timp ce cei care îl serviseră doar din prietenie, gen Tăriceanu, au pierdut. Nici vorbă ca din aceste alegeri să iasă un partener alternativ de guvernare pentru PD-L, care să permită arătarea pisicii către PSD.
Având în vedere miza zero a acestui congres, în care patricieni de diferite aripi și vocații s-au concurat între ei, e un mister de ce zeci de editoriale i-au fost dedicate, iar televiziunile i-au consacrat spațiu de parcă se juca finala la Cupa Mondială de fotbal. Am impresia că dra Băsescu a nimerit-o când a spus că îi place politica pentru că e un joc simplu, cu învingători și învinși. Meciul Antonescu-Tăriceanu, lipsit de miză pentru oricine în afara protagoniștilor direcți și micii lor clientele adiacente, a fost urmărit cu pasiunea cu care te uiți la o competiție sportivă. În absența oricărui conținut, asta pare să fi rămas unica atracție a politicii noastre, complet tabloidizată. Un ziarist căruia i-am făcut reproșuri că a transformat lista mea de criterii de integritate transmise PD-L pentru a accepta să candidez pentru acest partid la alegerile europene într-un titlu de telenovelă, “Alina versus Elena” mi-a spus că altfel lumea nici n-ar fi observat. Și că, probabil, nici n-ar fi înțeles. Așa, au și participat. Ca la un meci. Noul limbaj al politicii la noi a fost epurat de complexități cu desăvârșire, și nu mai avem voie să ne exprimăm decât în forme preambalate pentru reduși mintal. Cine, unde, când a dovedit că ne-am tâmpit cu toții în asemenea hal eu nu știu și sincer să spun, mă îndoiesc. Că la fiecare alegeri, se dovedește că lumea gândește totuși. În ciuda mediului neprielnic.
Cine știe, o fi de vină șeful statului. În primul rând, că cine e șef e totdeauna de vină. În al doilea rând, că a deschis anul școlar acu’ vreo doi ani cu declarația triumfală că nu s-a ținut niciodată de școală și asta nu l-a împiedicat să ajungă președinte, coborând brusc ștacheta pretenției la educație în spațiul public. În al treilea rând, că e tatăl Elenei, pe care evident a crescut-o cu asemenea percepte. Să-i dorim președintelui un al doilea mandat cu care să intre în istorie, dar nici cu un al treilea nu se mai poate reabilita ca educator.
Cum nu ne-au mai rămas cine știe ce partide, ar fi momentul aici să spun ceva bun de PSD, dar îmi vine cam greu. Că nu pot crede că Mircea Geoană s-a dus până la Bruxelles ca să afle că nu se pot lua împrumuturi UE decât cu supraveghere FMI, ceea ce și am scris până și eu în gazeta de față acum câteva luni bune. Și cum știu că dl. Pușcaș e competent, rămâne doar ipoteza că și Geoană se adresează aceluiași public de reduși mintali, ca să ne spună că apa e udă ! Înainte să mă întrebați de ce nu am dat satisfacție dnilor Năstase și Iliescu care deja își frecau mâinile că m-am demascat intrând în politică, vă spun eu de ce nu. Că nu admit să cobor în acest regn inferior în care trebuie să ne prefacem toți cretini din cauza unor cretini imaginari, presupuși să facă parte din public. Las acest public lui Adriean Videanu, care tocmai a declarat că a găsit, în cercetările lui, o lucrare a Academiei prin care termenul „succesuri” este definitiv reabilitat. Nu m-aș mira să îl văd academician într-o zi, dacă la vârsta lui l-a ajuns pasiunea cercetării academice. Un motiv în plus ca eu să rămân doar editorialist.
