E valabil ceea ce spun cei mai lucizi și mai ponderați oameni de fotbal, precum Imi Ienei sau Mircea Lucescu, anume că meciul cu Olanda este doar important dar în nici un caz decisiv. El ar putea însă deveni astfel, pentru noi, doar în eventualitatea, cu totul improbabilă, că am repurta victoria mult visată. Ar fi un triumf al unei generații aproape unanim considerată (și, ceea ce e mai grav, până și de ei înșiși!) de „loseri”, ceea ce în română înseamnă mai mult decât „învinși”, înseamnă „ratați”. O înfrângere azi nu înseamnă ratarea calificării, ci doar nevoia unei mobilizări totale pentru următoarele meciuri și în special pentru cel cu adevărat decisiv, ultimul, pe care-l jucăm cu contracandidata directă la locul 2, Bulgaria. Ba și în deplasare! Ceea ce ar putea însemna, de fapt, un avantaj, din moment ce acasă, contra aceleiași echipe, n-am reușit mai mult de un egal jenant. Cum ziceam, meciul de diseară poate însemna relansarea Naționalei și totodată transformarea jucătorilor acesteia din „loseri” în învingători. Se poate întâmpla orice. Putem câștiga la diferență mică, dar putem, la fel de bine, pierde la un scor-fluviu. Care din variante pare mai plauzibilă? Primul ar fi acela că dacă în poartă va fi Lobonț, nu-l văd depășind complexele care îl încearcă numai când aude de Olanda, locul unde s-a dus ca erou și de unde a plecat cam cu șuturi. Avem apoi o linie de fund în care toți cei patru componenți îți inspiră orice, numai siguranță nu. Despre Goian am scris destul ca să știți ce cred eu despre el, „Guriță” e hazliu de-a dreptul, Tamaș nesigur, iar Raț s-a făcut și el de râs la ultimele meciuri. Adăugați-l pe greoiul Rădoi în fața lor și aveți dintr-o dată 6 oameni din 11 de la care nu poți aștepta nimic bun. Speranța ar fi în atac, acolo unde Mutu sau Marica pot da lovitura în fața unei apărări în general greoaie. Din nefericire, suportul care ar trebui să le vină de la Cociș, Codrea (sau Nicoliță) și Roșu este inexistent. Încât mă întreb dacă Pițurcă e totuși întreg la minte când lasă pe dinafară valori confirmate precum Cernat, Sergiu Radu & Vlad Munteanu, Keșeru și, desigur, Ogăraru. Ba și pe Zicu, pe care nu dă semne că l-ar introduce din start. Așa stând lucrurile, cred că între dorința noastră (și a fotbaliștilor) de triumf și modul falimentar de alcătuire a echipei de către Pițurcă, suntem mai aproape de un dezastru.


