Tristețea strălucitoare

În Postul Paștilor, în lăcașele de cult ortodox, se întâmplă lucruri minunate. Ca să le înțelegem mai bine, este suficient să ne deschidem inima și mintea către cântările și imnurile care, în marea lor majoritate, amintesc despre căderea noastră, dar și de forța pe care ne-o dă Dumnezeu pentru a ne ridica, sau despre slăbiciunea firii noastre, dar și despre posibilitatea de a ne autodepăși, cu ajutorul harului Tatălui Ceresc. Și tot la Sfânta Biserică se poate observa că în perioada Postului Paștelui, atât veșmintele preoților, cât și odoarele în care este înveșmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet ori purpuriu închis), iar în predicile lor, slujitorii altarului ne îndeamnă că în afara postului de bucate și abstinența sexuală, să ne investim energia fizică în cele spirituale, transformarea și transfigurarea ei, prin milostenie sau prin lecturi din Biblie sau alte cărți duhovnicești.
Însumate, toate acestea creează o atmosferă unică în viața noastră. În timpul Triodului, biserica ne oferă atmosfera care să ne conducă la o stare sufletească pe care ea o consideră de mare folos: tristețea radioasă (sau „strălucitoare” ori „luminoasă”).
Această sintagmă – de o simplitate, frumusețe și profunzime fără egal! – sugerează că, pe de o parte, suntem triști pentru că ne vedem întreaga noastră slăbiciune și frecvență aplecare spre rău și păcat; pe de altă parte însă, știm că „Dumnezeu este iubire”, că Acela care ne-a creat este înțelegător, milostiv și iubitor de oameni; că vrea mântuirea, nu pierzania noastră. Pentru asta, El s-a făcut om, a pătimit și încă mai pătimește pentru fiecare dintre noi, până la sfârșitul vremii și tocmai această nădejde transfigurează tristețea noastră, umplând-o de lumina Domnului, cu care împreună-călătorim pe calea spre Înviere. Lăsându-ne, așadar, înveșmântați de tristețea strălucitoare, să ne pregătim a străbate acest post cu folos și cu bucurie, neuitând să rostim, în cele șapte săptămâni, dimineața și seara, pe lângă cele pe care le spunem de obicei, și aceasta scurta, dar de mare folos rugăciune de pocăință a Sfântului Efrem Sirul, care se citește în fiecare post, pentru curățirea inimii și a cugetului: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l dă mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și-al dragostei dăruiește-mi mie, robului (roabei) Tău (Tale). Așa, Doamne-Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”.
(M. Ionescu Ionescu, www.formula-as.ro)