Tristele zile de vară

În privința competițiilor sportive, cred că luna iunie este cea mai săracă. Mă rog, mai e un Roland Garros, mai vin acușica și niște preliminarii la fotbal, dar, una peste alta, nu prea e treabă. Iar diferența față de luna anterioară e enormă: în mai se finalizează cam toate campionatele naționale din Europa, mai sunt și finalele cupelor europene, ce mai, e de lucru pentru toată lumea, sportivi și comentatori deopotrivă. Imaginați-vă, vă rog, cât de greu ne este acum, mie și colegului Gabi Manță, să găsim subiecte cât de cât interesante și de actualitate. De pildă, săptămâna asta, sunt ceva turnee de tenis, prin Anglia, Olanda și Belgia, pe iarbă, în ideea acomodării cu gazonul pe care se desfășoară, începând cu sfârșitul de iunie, cel mai important turneu din toată istoria acestui sport, cel de la Wimbledon. Dar până începe ăsta… Zilele astea are loc la Montreaux, în Elveția, nu, nu celebrul Festival de Jazz/Blues, ci Campionatul European de Scrimă, la care fetele noastre au câștigat alaltăieri medaliile de aur la spadă. Sunt aceleași fete pe care le înjuram acum 3 ani, la Olimpiada londoneză, că nu s-au învrednicit de aurul olimpic! Chiar mă gândeam, atunci, cât de nedreaptă este uneori viața în sport: la fotbal ne bucurăm dacă Spania, Anglia ori Brazilia ne bat strâns, cu vreun 3 – 1, în timp ce pe aceste chiar mari sportive le acuzăm că nu câștigă aurul de fiecare dată când luptă. Ar mai fi, tocmai prin Canada, și un campionat mondial, chiar de fotbal. Nu, nu de ăla adevărat, ci feminin. Până să mă acuzați de misoginism, vă citez dintr-o doamnă care, vrând-nevrând, urmărește și ea, alături de mine, evenimentul: „Astea ce joacă, fotbal, cumva!?”. Iar argumentația ei e solidă: că adoarme mingea pe traiectorie, că orice șut spre poartă e sigur gol, că portărițele sunt doar de decor etc. Oricum, e un fel de spectacol, de pildă când nemțoaicele înscriu 10 goluri într-un meci unor africane, fiecare mai scurtă cu 30 de cm și cântărind cu câte 25 de kile mai puțin decât oricare nemțoaică!