Tristă confirmare!

Am tot scris anul acesta despre jalnicele prestații ale echipelor noastre cu pretenții de prezență în cupele europene. Dar, vorba lui Creangă, așa de prost ca în ultima etapă, ca în precedenta și ca de când se știu, parcă n-au jucat niciodată. Echipa care ne încânta astă toamnă, CFR Cluj, de când și-a „întărit” lotul cu încă alți sud-americani și nord-europeni, a început să dea rateu după rateu, dincolo de arbitrajele ostile ori de mobilizarea exemplară a adversarilor (cu sau fără „motivarea” acestora prin pungi de plastic venite de la concurență). Clujenii par foarte hotărâți să se înece la mal, termenul până la care omul cu pungile amenința că-i va detrona părând deja exagerat de îndepărtat, chiar oarecum pesimist. Zicea Becali că „la Paști”, dar iată că se putea îndeplini pohta ce-a pohtit chiar la Paștele catolicilor care anul acesta a venit cu cinci săptămâni mai devreme decât cel ortodox. Ce se întâmplă la Cluj? Eu zic că e un cumul de factori: cei mai vechi, care galopau în formă, or fi obosit, ba s-or fi și văzut campioni prea devreme, noii sosiți n-au nici valoare, nici forța necesară de a finaliza ei bătălia în locul celor obosiți ori blazați. Și, în plus, parcă nici portar nu prea mai au. Iar pentru a încununa dezastrul, parcă nici arbitrii nu mai sunt ce erau odat’, adică, în loc să-i favorizeze, au început să-i bușească din toate pozițiile. De fapt, dacă asta-i chiar explicația? Adică arbitrii, nu jocul și nu locul, să fie cheia detașării CFR-ului, cândva, atât de clar, în funte? Oricum, în ritmul în care diferența scade, s-ar putea să o vedem nu la baraj pentru Champions’ League, ci pentru Cupa UEFA! Trebuie adăugat în ecuație și norocul care pare a fi migrat din Ardeal și Banat către Capitală. Fiindcă numai un noroc chior a făcut ca Dinamo, în loc de o bătaie soră cu moartea, să învingă în prelungiri la Cluj, iar Steaua, în loc să ia golul anului, de la vreo 50 de metri, să fie mai întâi salvată de bară, apoi de Badea, tot în prelungiri. Tot ce se întâmplă de la o vreme în campionat probează că s-a creat un real echilibru între primele 10-12 echipe din clasament. Numai că s-a produs în sens invers celui dorit, adică în loc să crească valoarea celor de jos, s-a dus naibii aceea a pretendentelor la cupe europene. Tristă confirmare a ceea ce am tot spus, anume că dacă până acum ne tot făceam de râs cu două-trei echipe, anul ăsta ne vom face cu șase!