TRISTĂ COMEMORARE

Aș spune chiar amarnic de tristă! În această săptămână de martie, acum un veac, la Botoșani cădeau primii morți ai răscoalei de la 1907. Scria Iorga: „Să-i ierte Dumnezeu pe ostașii noștri care, de frica poruncii, au împușcat pe frații lor, cel mai greu păcat ce poate împovăra o inimă omenească.” A trecut un veac. Amintirea răscoalei pare incomodă și, pe undeva, chiar deranjantă, câtă vreme evocarea ei s-a făcut doar ici-colo (o excepție: „Jurnalul Național”), ca o plicticoasă obligație de serviciu, iar monumentul „1907” din Oborul Bucureștilor a fost cu suspectă grăbire dărâmat. Va fi, se zice, reconstruit undeva, cândva, dar nu pe locul ce mai adună țărănimea Bărăganului în cea mai mare piață a Capitalei… Cum nu mă pricep la agricultură (prea destui sunt răs-știutorii!) trag cu ochiul, din când în când, la truda unui cercetător ieșean. De câțiva ani, Const. Dropu investighează arhivele, răscolește presa vremii, adună mărturii, spre a lămuri cât de cât, într-o carte viitoare, „chestiunea agrară” – temă aridă, pe cât de dezbătută, pe atât de etern nerezolvată. Capitolul consacrat răscoalei de la 1907 este, la lectură, dureros și scandalos în același timp. Starea țărănimii moldovene, așa cum reiese din cifrele statistice și din actele păstrate în arhive, apare ca pur și simplu dezastruoasă. Spolierea arendășească atinsese cote incredibile, a căror culme o poate ilustra plângerea unui țăran din satul Cristești, veteran al războiului din 1877 (Ion Dogaru a participat la asaltul redutei Grivița). După război, i s-a spus că veteranii sunt scutiți de „prestațiunea” la care-i obligau arendașii și proprietarii, numai că, peste trei ani, li s-a cerut s-o plătească… și din urmă! Țăranul fiind lipsit de orice mijloace, perceptorul i-a sechestrat „unicul meu suman, pe care aveam decorațiunile ce-mi sunt oferite de înaltul guvern pe câmpul de luptă.” Moșia Flămânzi se afla în proprietatea prințului Dimitrie Sturdza, care locuia la Dieppe, avea grija palatelor-reședință din Germania, Franța și Italia („un lux enorm” – scria gazeta ieșeană „Opinia”), oferea imense burse și donații orfelinatelor și spitalelor din Paris și Baden-Baden, lăsând soarta amărâților țărani moldoveni la totala discreție a arendașului Fischer (mă-ntreb ce arendași vor tocmi sturdzeștii acum, după ce li s-au retrocedat proprietățile…) și-n grija autorităților, care iată cum vedeau esența chestiunii: „Am căutat – raportează prefectul de Botoșani Mavrocordat – să mă ocup în mod serios de potolirea răscoalelor ce le-am găsit în toiul lor, iar pe de alta, de a ocroti drepturile de proprietate și interesele marilor proprietari și arendași.” Despre țărani, nici un cuvințel! Toate astea se petreceau la numai un an de la fastuoasa aniversare a celor 4 decenii de domnie a lui Carol I! Marea expoziție de la Filaret înfățișa țărani de operetă. prinși în hore regizate, în vreme ce adevăratul țăran moldav urma să coboare sub brazdă, răpus de gloanțele armatei. A trecut un veac. Cum s-a rezolvat, în România, „chestiunea agrară”? Iată concluziile lui David Garst, președintele Corporație Fermierilor Americani: „Prin fărâmițarea exploatațiilor agricole ați dat agricultura cu 100 de ani în urmă. (adică, la… 1907, n.n.) Ceea ce ați făcut prin divizarea pământului după 1989 este o crimă. O crimă rezultată din sălbătăcie, nu din principiile capitalismului. Greșelile pe care le-ați făcut prin divizarea agriculturii nu țin de capitalism; distrugerea capitalismului nu poate însemna capitalism. Ați vrut să eliminați comunismul și ați instaurat sărăcia.” Fără alte comentarii.