Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași și Clubul Rotary International, organizează vineri, la ora 13:00, la biblioteca publică suceveană, o tripla lansare de carte. Vor fi lansate cărțile „Protetica dentară” (vol. I-II), autor prof. univ. dr. Norina Forna, „Din culisele televiziunii – De la om la om”, autor Petru Frăsilă, și albumul de artă „Un argonaut român, celebru în America”, al maestrului Dan Cumpătă.